Meniu

Davidovich Fokina – Karen Khachanov

Reușește câștigătorul turneului din 2018 să treacă de revelația spaniolă?

Karen Khachanov este unul dintre jucătorii solizi ai ultimilor ani, iar Mastersul de la Paris are un loc special în inima rusului, care a triumfat aici în 2018. La ediția de anul acesta, numărul 19 ATP îl întâlnește pe spaniolul de origine rusă Alejandro Davidovich Fokina, un jucător cu potențial, dar care e justificat outsider astăzi.

Anul 2020 nu a fost cel mai reușit din cariera lui Khachanov, care timp de un an și-a petrecut viața competițională în zona topului 10, acolo unde a și fost prezent chiar pe poziția a 8-a. Rusul de 24 de ani a căzut la finalul sezonului trecut, după ce nu a reușit să confirme performanța senzațională din 2018 de la Paris.

A făcut finală și la dublu

Atunci, Karen i-a învins pe John Isner, Alexander Zverev, Dominic Thiem și Novak Djokovic, toți jucători de top 10 la momentul respectiv, pentru a câștiga ultimul Masters al anului. Din păcate pentru Khachanov, performanța nu a fost confirmată și în 2019, când a fost învins în chiar primul său meci, în turul 2, de neamțul Jan-Lennard Struff.

În schimb, rusul s-a revanșat în cadrul competiției de dublu, acolo unde a făcut o pereche inedită alături de conaționalul Andrey Rublev. Cei doi au ajuns până în finală, după ce au trecut de mai multe perechi solide ale circuitului pe echipe, dar au fost răpuși acolo de francezii Herbert și Mahut.

În debutul ediției din 2020, Khachanov îl va întâlni pe Davidovich Fokina, un jucător născut în Spania din părinți ruși. Jucătorul de 21 de ani devine un nume din ce în ce mai cunoscut în circuitul ATP, acolo unde s-a cățărat momentan până pe poziția a 62-a, cea mai bună a carierei.

Ibericul se descurcă la fel de bine atât pe tradiționala zgură, cât și pe hard, lucru arătat și la Grand Slamurile din acest an. Pe ciment, a obținut patru victorii: una la Australian Open și trei la US Open, arătând că știe să joace un tenis complex.

Totuși, Khachanov este favorit prin prisma experienței superioare și a tradiției pe care o are la turneul de la Paris. În plus, cota rusului este una excelentă dacă luăm în considerare diferența de valoare între cei doi la acest moment.

KEY POINTS:

  • Khachanov a câștigat ediția din 2018 a Mastersului de la Paris la simplu și are o finală la dublu la turneul organizat în 2019
  • Davidovich Fokina are o experiență limitată la turneele indoors, acolo unde a obținut primele victorii în circuitul ATP abia anul acesta
  • În ciuda diferenței de vârstă de doar trei ani, nivelul de experiență al rusului este net superior. Acesta are 250 de meciuri jucate în circuitul ATP, din care 139 de victorii, în timp ce spaniolul are 14 victorii din 33 de meciuri