Meniu

21 Aprilie, la 22:15. City întoarce scorul la Villa.

OBȚINE CITY UN NOU SUCCES CONTRA LUI ASTON VILLA?

Manchester City rămâne în cursă pentru obținerea a trei trofee în acest sezon, iar cel mai aproape pare cel din Premier League. Cu un avans consistent față de urmăritoare, echipa lui Guardiola mai are de obținut doar câteva victorii, iar jocul cu Aston Villa poate aduce încă 3 puncte în palmaresul vicecampioanei.

Pep Guardiola este pe cale să obțină al 9-lea titlu de campion național în cei 12 ani de antrenorat la nivelul primelor divizii. După 3 trofee supreme obținute în primii 3 ani la cârma Barcelonei și 3 în tot atâția ani la Bayern Munchen, tehnicianul catalan se apropie de al 3-lea și la City. Totuși, pentru a îndeplini acest obiectiv, spaniolul trebuie să se asigure că echipa sa nu devine suficientă în atitudine.

Chelsea le-a stricat drumul spre istorie

În urmă cu o săptămână, Manchester City visa la intrarea în cărțile de istorie cu posibila câștigare a tuturor celor 4 trofee pe care și le disputa. Între timp, acest lucru a devenit imposibil după înfrângerea de sâmbătă din semifinalele Cupei Angliei, 1-2 cu Chelsea, astfel că ‘cetățenilor’ le rămâne mai mult timp la dispoziție pentru celelalte obiective.

În campionat, City are un avans de 8 puncte față de rivala United și, cu 6 etape înainte de final, decalajul pare decisiv. Miercuri seară, Sterling și colegii săi se deplasează la Birmingham, acolo unde dau piept cu Aston Villa, în cel mai dificil test pe care trebuie să-l dea pe teren străin în acest sezon al Premier League. În 16 meciuri disputate în campionat contra echipelor din a doua jumătate a clasamentului, liderul Angliei a făcut un singur egal, restul fiind victorii.

Aston Villa s-a stins fără Grealish

Aflată la al doilea sezon de la revenirea în primul eșalon al fotbalului englez, Aston Villa a făcut o primă jumătate de sezon impresionantă. Aflată la un moment dat inclusiv pe locul 2, formația din Birmingham a trecut în 2021 pe locul 4, dar lucrurile s-au înrăutățit teribil în noul an. Din 16 meciuri de Premier League, Villa nu a mai câștigat decât 5, astfel că locul în clasament a devenit unul format din două cifre.

Momentan, trupa din West Midlands se află pe poziția a 11-a, cu 40 de puncte, dar are o restanță de jucat cu Everton, iar o eventuală victorie ar putea relansa cursa pentru cupele europene. Totuși, o bună parte din șansele gazdelor de miercuri stă în picioarele lui Jack Grealish, căpitanul și cel mai important jucător al echipei. Acesta este accidentat la tibie în acest moment și este așteptat să revină în aproximativ două săptămâni. Fără el pe teren, Villa a câștigat doar de două ori în 8 jocuri, absența unui fotbalist cu 6 goluri și 12 pase de gol în 20 de meciuri fiind, evident, o lovitură.

Pentru acest joc, Villa nu-l va avea nici pe egipteanul Trezeguet, în timp ce Sanson și Wesley sunt incerți. În același timp, City nu se poate baza pe De Bruyne și Aguero, dar lotul celor din Manchester este îndeajuns de consistent încât aceste absențe să nu conteze prea tare. '2 solist' este, astfel, pronosticul nostru pentru acest sezon, în ciuda unei cote destul de mici, 1.40.

PUNCTE CHEIE:

  • Man. City are un palmares excelent în deplasările din Premier League, cu 9 victorii consecutive, 6 dintre care au venit fără gol primit (golaveraj 24-3 în acest timp);
  • ‘Cetățenii’ au cea mai bună defensivă din campionat în jocurile din deplasare, acolo unde au primit doar 8 goluri în 15 jocuri;
  • Trupa lui Guardiola are un palmares excelent atunci când întâlnește echipe din a doua jumătate a clasamentului pe terenul acestora, cu 6 victorii din tot atâtea meciuri;
  • Aston Villa nu traversează cea mai bună formă a sezonului, în ultimele 6 meciuri reușind să câștige o singură dată;
  • Echipa din Birmingham are probleme contra echipelor din vârful clasamentului. În 6 jocuri disputate contra formațiilor din Top 4, Villa a pierdut de 5 ori;
  • City are un palmares excelent în fața viitoarei adversare. A câștigat precedentele 6 confruntări directe, iar golaverajul este elocvent: 21-2.