Meniu

Atletico Madrid – FC Barcelona

REZISTĂ ECHIPA LUI SIMEONE CONTRA LUI MESSI?

Derby-ul sfârșitului de săptămână în Spania se joacă sâmbătă seara, de la ora 22:00, pe Wanda Metropolitano. FC Barcelona vine în vizită la Atletico Madrid într-un meci ce se anunță mai tacticizat ca de obicei, mai ales din pricina absențelor din echipa lui Simeone, astfel că miza e pe goluri puține.

Catalanii au un început șovăielnic de campionat și se află abia pe locul 8 după nouă etape ale La Liga. E drept, echipa antrenată de Ronald Koeman are cu două meciuri mai puțin decât concurența, dar în aceeași situație se află și adversara de sâmbătă, Atletico, locul 3 momentan.

Simeone nu a bătut Barcelona în campionat

Pentru echipa din capitala Spaniei, Barcelona este cel mai inaccesibil adversar din ultima decadă. În precedentele 20 de meciuri din La Liga, Atletico nu are nicio victorie în fața catalanilor, cărora le-au smuls doar șase remize. În cele zece partide jucate acasă, “plăpumarii” au pierdut de șapte ori, ultima victorie venind în februarie 2010, 2-1.

Cum Diego Simeone a venit la cârma echipei în decembrie 2010, argentinianul nu a reușit să câștige nici măcar o dată în La Liga contra Barcelonei, singura echipă pe care a întâlnit-o de măcar două ori în Spania și și-a păstrat invincibilitatea în fața lui “El Cholo”.

Dacă în campionat lucrurile nu stau așa bine în privința confruntărilor directe, în Liga Campionilor Simeone a reușit să-și anuleze complexul și a eliminat Barca de două ori, în 2014 și 2016, adică exact anii când Atletico a jucat finalele pierdute contra lui Real Madrid.

Suarez ratează revanșa cu Barca

Marea problemă a gazdelor înaintea confruntării de sâmbătă este legată de numeroasele absențe, cauzate fie de accidentări, fie de pandemie. Cap de listă este Luis Suarez, care alături Lucas Torreira, colegul său de la naționala Uruguayului, a fost depistat pozitiv cu virusul Covid.

Pe lângă cei doi fotbaliști care vor vedea meciul din carantină, Simeone are și alte probleme. Sime Vrsaljko, Hector Herrera și Yanick Carrasco sunt accidentați și se pare că nu au nicio șansă să apară contra Barcelonei, în timp ce Diego Costa și Stefan Savic abia s-au recuperat și au șanse extrem de mici să apară printre titulari.

Practic, pentru Atletico va fi foarte greu să forțeze o victorie în fața Barcelonei și va căuta să își conserve invincibilitatea din campionat cu un joc prudent. Până acum, madrilenii au cinci victorii și două egaluri (ambele fără gol primit), dar singurii adversari mai serioși pe care i-au întâlnit cu fost Betis (2-0) și Villarreal (0-0), ambele jocuri fiind disputate pe teren propriu.

Speranța Barcelonei e tot Messi

Trupa catalană vine după o serie neagră în campionat, care s-a sfârșit abia în precedenta etapă, când a învins Betis cu 5-2, însă descătușarea s-a produs abia după ce adversarii au rămas în 10. În cele patru meciuri de dinainte, Barcelona obținuse doar două egaluri, cu Alaves (1-1 deși au avut superioritate numerică preț de 30 de minute) și acasă cu Sevilla (1-1). Înfrângerile au fost administrate de Getafe, în deplasare (0-1) și de Real Madrid, chiar pe Nou Camp (1-3).

Pentru meciul cu Atletico, salvarea este așteptată tot de la Lionel Messi, care joi a fost odihnit alături de Frenkie de Jong și Miralem Pjanic. Argentinianul are 12 goluri în cele 17 meciuri pe care le-a jucat contra madrilenilor de la venirea lui Simeone, cele mai multe contra tehnicianului. În plus, Messi are și cele mai multe goluri marcate în poarta lui Jan Oblak, poate cel mai bun portar din lume: opt în 11 partide.

Barcelona are și ea mici probleme de efectiv înaintea duelului cu Atletico, cea mai importantă absență fiind cea a lui Ansu Fati. Alături de puștiul-minune de 18 ani al catalanilor, indisponibili sunt și Umtiti și Araujo. Phillipe Coutinho și-a revenit după accidentare și chiar dacă s-a antrenat separat la începutul săptămânii, este așteptat să apară în a doua repriză a duelului de pe Wanda Metropolitano.

În aceste condiții, e de așteptat ca Atletico să aprofundeze și mai mult experiența jocului defensiv care a consacrat-o și să încerce rănească prin contraatacuri. Cum nici Barcelona nu a arătat pe plan ofensiv impresionant, ne așteptăm la un joc cu goluri puține, deci miza este pe pariul “sub 2,5”.

PUNCTE CHEIE:

  • Ultimele trei meciuri directe de pe Wanda Metropolitano s-au terminat cu un total de maximum trei goluri. Opt din precedentele 12 sunt în aceeași situație
  • Atletico nu a primit gol în precedentele trei jocuri disputate pe teren propriu în La Liga
  • Echipa lui Simeone a încasat un singur gol în cele mai recente șase jocuri din campionat, interval în care are un golaveraj de 11-1, deci o medie de fix două goluri pe meci
  • Precedentele trei jocuri disputate în deplasare de Barcelona au un total de maximum două goluri marcate
  • Șase din ultimele nouă confruntări directe s-au încadrat în pariul “sub 2,5 goluri în meci”