27 Decembrie. Gaziantep câștigă cu fostul lider și urcă pe podium

SE ÎNCURCĂ ȘI ALANYASPOR CONTRA LUI MAXIM ȘI ȘUMUDICĂ?
Marius Șumudică a devenit senzația Turciei după ce echipa sa a reușit să se cațăre până în preajma granzilor în clasament. Gaziantep nu a mai pierdut din prima etapă, iar în această rundă o așteaptă acasă pe Alanyaspor, cea care a condus o vreme Super Lig-ul otoman, dar care este într-un vizibil regres în ultima perioadă.
Se pot spune multe despre Șumudică, mai ales că antrenorul de 49 de ani nu face nimic să se abțină de la episoadele controversate, însă e clar că vorbim de un tehnician cu ceva har. După ce a luat titlul în România cu Astra, o echipă care aproape în permanență a fost afectată de problemele financiare, românul a reușit acum să construiască o echipă de top și la Gaziantep, acolo unde este deja privit ca un zeu.
Doar Galatasaray i-a bătut
În acest moment, cea mai în formă echipă din Super Lig este cea a lui Șumudică, victoriile cu Bașakșehir (2-1) și Fenerbahce (3-1) fiind consolidate cu un succes clar în ultima etapă, 4-0 cu Kasimpașa. A făcut turul internetului un clip filmat după remiza cu Karagumruk (2-2) din a doua etapă, atunci când Gaziantep a fost egalată în minutul 5 al prelungirilor. Echipa din sudul Turciei venea după înfrângerea din prima etapă cu Galatasaray (1-3), care a fost urmată de alte patru egaluri. Însă apoi, trupa lui Șumudică a fost aproape de neoprit.
Dacă în intervalul septembrie – octombrie Gaziantep nu a obținut decât o singură victorie, 1-0 cu Konyaspor, de atunci, Alexandru Maxim și colegii lui au ținut-o aproape numai în victorii. Din opt meciuri, doar unul s-a terminat la egalitate (2-2 cu Malatyaspor), pentru că în rest s-au obținut numai victorii, inclusiv un 3-1 cu Beșiktaș.
Alanya pierde din turație
Apărută de patru ani pe prima scenă a fotbalului din Turcia, Alanyaspor a fost într-o continuă evoluție. Dacă primele două sezoane au găsit-o pe locul 12, undeva în zona de siguranță a clasamentului, echipa din vecinătate celebrei Antaya a progresat. A urmat un loc 9, pentru ca în sezonul trecut să fie bifată și prima calificare în cupele europene grație locului 5 obținut.
Totuși, prezența în competițiile continentale a durat 90 de minute, cât a fost eliminată de Rosenborg (0-1), dar asta i-a dat micuței echipe din sudul-vestul Turciei timp să pregătească partidele din campionat. Și, până de curând, putea vorbi de un traseu de mare succes, pentru că Alanya s-a descurcat de minune. Șapte victorii (inclusiv un 2-1 la Istanbul cu Galatasaray) și două egaluri au dus-o pe primul loc, dar în ultimele cinci etape putem vorbi doar de un singur succes, 2-1 cu Beșiktaș.
Astfel, adversara trupei lui Șumudică a pierdut primul loc, iar după meciul de duminică e foarte posibil ca involuția să continue. Asta pentru că Gaziantep e favorită prin prisma formei, iar un 1X nu e deloc de neglijat.
PUNCTE CHEIE
- Șapte victorii și un egal a strâns Gaziantep în ultima perioadă, golaverajul pentru acest interval fiind de 21-7;
- Echipa lui Șumudică are 14 meciuri la rând fără înfrângere, din care 12 sunt în campionat. Zece dintre ele sunt GG, în timp ce șapte sunt GG3+;
- Gaziantep are 15 meciuri fără înfrângere pe propriul teren, acolo unde nu a mai pierdut din ianuarie. În acest interval, are opt victorii, iar 12 meciuri au fost GG (opt GG3+);
- Oaspeții au câștigat un singur meci din precedentele cinci pe care le-au disputat în campionat și au un golaveraj de 4-6 în acest timp;
- Alanyaspor a pierdut ultimele trei deplasări, iar în ultimele două nici măcar nu a marcat (golaveraj 1-4 în perioada indicată).