Meniu

Belgia – Danemarca

TREC “DIAVOLII” ȘI PESTE ULTIMUL HOP ÎNAINTEA SEMIFINALELOR?

Belgia este una dintre cele mai în formă naționale din lume la ora actuală, iar generația de aur a “diavolilor roșii” are nevoie de încredere înaintea Euro 2020. Calificarea în semifinalele Ligii Națiunilor poate veni și cu un egal împotriva Danemarcei, dar gazdele au tot ce le trebuie pentru a câștiga.

Roberto Martinez este antrenorul unei generații de excepție nu doar pentru Belgia, ci și pentru fotbalul mondial. Ca suporteri neutri, e dificil să găsești cusur naționalei din Benelux, pentru că fotbalul jucat de aceasta e, pe alocuri, pur și simplu sclipitor.

Vor un trofeu cât mai repede

Eden Hazard lipsește pentru această acțiune a primei reprezentative a țării sale, la fel și Yannick Carrasco și Timothy Castagne, dar Belgia a dat de câțiva ani de un izvor parcă nesecat de talente, astfel că opțiunile pe fiecare post sunt multiple.

Rămân, totuși, jucători precum Kevin de Bruyne, Romelu Lukaku, Dries Mertens, Axel Witsel, Thibaut Courtois sau Youri Tielemans, asta ca să dăm doar cele mai importante nume, pentru că lista este consistentă. Așa a ajuns Belgia să înșire mai toți adversarii pe o bandă a victimelor, mai ales în meciurile de acasă, acolo unde nu a mai pierdut din 2016, de la un amical cu Spania.

Pe lângă faptul că primesc gol destul de greu în mai toate meciurile, belgienii au pur și simplu un apetit insațiabil pentru gol. În ultimele zece meciuri pe teren propriu, “diavolii” au marcat de 36 de ori și doar într-o singură situație au înscris mai puțin de două ori, un 1-1 contra Coastei de Fildeș, când a fost folosită echipa a doua.

Danemarca e echipa surprizelor

Pentru a promova în semifinalele Ligii Națiunilor, belgienii ar avea nevoie de doar un egal contra surprizei Danemarca. Nordicii au reușit să obțină patru puncte din dubla cu Anglia și s-au instalat destul de confortabil pe locul 2, la două puncte în spatele Belgiei.

Danezii au cinci victorii în ultimele cinci meciuri, din care patru au fost obținute fără să primească gol. Au învins Islanda (3-0) și Anglia (1-0) în deplasare. Au urmat alte două succese, de data aceasta pe propriul teren: 2-0 cu Suedia și 2-1 cu Islanda.

Totuși, diferența de valoare între prima reprezentativă a Danemarcei și cea a Belgiei este destul de mare. Inclusiv în clasamentul FIFA, gazdele sunt pe primul loc, în timp ce nordicii se află pe poziția a 13-a. Tocmai de aceea, credem că belgienii sunt favoriți la victorie și vor obține cele trei puncte.

PUNCTE CHEIE:

  • Belgia a marcat în toate cele 24 de partide pe care le-a disputat de la semifinala Mondialul din 2018 jucată cu Franța (0-1). În acest interval, a înscris de 71 de ori, adică o medie de trei goluri pe meci
  • Ultimele cinci și șapte din precedentele opt partide jucate de flamanzi s-au terminat cu ambele formații printre marcatoare. Cinci dintre acestea au bifat pariul “GG3+” câștigător și tot atâtea au fost câștigate de belgieni
  • Danemarca a înscris în șapte din precedentele opt și are un total de 15 în această perioadă, adică mai mare de 2două p
  • Danemarca are cinci victorii la rând, din care patru fără gol primit, iar golaverajul nordicilor în acest timp e de
  • Ultima oară când gazdele au pierdut pe teren propriu a fost în 2016, contra Spaniei (0-2). De atunci, au 23 de meciuri și 18 victorii. 12 dintre ele s-au terminat cu ambele echipe marcând