Meniu

02 Septembrie, la 21:45. Tricolorii se impun în Islanda

Atât Islanda, cât și România vor căuta a doua victorie în Grupa J, în confruntarea de joi din Laugardalsvollur, în etapa a 4-a din preliminariile Cupei Mondiale 2022. Tricolorii vin după 4 înfrângeri consecutive, o premieră cu siguranță nedorită, în timp ce islandezii caută al treilea meci consecutiv fără înfrângere.

Mai pot spera islandezii la un turneu final?

Islanda a ratat calificarea la Euro 2020 într-o manieră dramatică, înfrângerea suferită pe final în fața Ungariei refuzându-i un loc la turneu, și ar dori să nu rateze o calificare și la turneul din Qatar, deși șansele par din ce în ce mai mici. Au devenit cea mai mică națiune care s-a calificat vreodată la Cupa Mondială în 2018 și, deși au terminat pe ultimul loc în grupă, a fost o experiență pe care echipa ar vrea să o trăiască din nou.

Cu toate acestea, vor fi necesare îmbunătățiri considerabile pentru a obține un astfel de rezultat, deoarece în prezent se află pe locul cinci în grupă, cu doar trei puncte, după ce au suferit înfrângeri în primele două meciuri.

O victorie cu 4-1 în fața Liechtensteinului a ajutat la compensarea startului dezamăgitor al Islandei, însă în defensivă, Islanda a avut probleme până acum în competiție, primind șase goluri în primele trei meciuri.

Cu toate acestea, ultimele două prestații ale echipei lui Arnar Vidarsson au arătat o schimbare în bine: o victorie cu 1-0 în fața Insulelor Feroe, urmată de o remiză 2-2 cu Polonia în cea mai recentă deplasare.

România, la minimul ultimilor ani

Tricolorii vin după prima serie din istorie de 4 înfrângeri consecutive, două în fața unor adversari care nu ne mai înviseseră vreodată: Georgia și Armenia. Cu acești adversari elevii lui Rădoi au văzut și cartonașe roșu, mai ales pe fondul frustrărilor acumulate la echipă. Singurul rezultat care ne mai dă speranțe că am putea să ne calificăm, victoria cu Macedonia de Nord, a venit cu mare noroc, după ce oaspeții egalaseră la 2 pe final și au controlat o mare parte a jocului, ratând și cele mai mari ocazii.

Aceste rezultate sunt, din păcate, în concordanță cu nivelul echipelor de club. În această vară formațiile românești s-au făcut rând pe rând de râs: FCSB, Craiova și Sepsi au fost eliminate din primul tur în care au participat în Conference League (FCSB de Shakthar K, care printre altele a pierdut un meci din cupa Kazakhstanului cu 8-1, Craiova de Laci din Albania, umilită ulterior de Anderlecht, iar Sepsi de Trnava, eliminată la rândul ei de M. Tel Aviv). Așadar, nici măcar una din formațiile care ne-a scos din Conference League nu a ajuns în grupele acestei competiții, punctând totuși la ce nivel ne aflăm în prezent. Nici campioana CFR nu a avut vreun parcurs mai strălucit - a trecut cu mult noroc de anonimii de la Borac (după ce au pierdut cu 2-0 returul), apoi de Lincoln (din Gibraltar), înainte de fi umiliți practic de Young Boys și Steaua Roșie Belgrad.

După Mondialul istoric din 1994, România a mai participat la un singur astfel de turneu final, Mondialul din 1998. În calificările pentru Mondialul din 2018 am terminat pe locul 4 în grupa E, mult în urma Poloniei și a danezilor și chiar cu 3 puncte în urma Muntenegrului. Totuși, atunci învingeam de două ori Armenia, inclusiv cu 5-0 pe terenul lor.

Din păcate, nu sunt prea multe lucruri bune de care să ne legăm speranțele pentru aceste calificări, mai ales după ce am ajuns la 15 meciuri consecutive cu gol primit (nu considerăm meciul câștigat la masa verde cu Norvegia) și am primit cel puțin câte două goluri de la Georgia, Armenia, Macedonia de Nord, Belarus sau Islanda.

PUNCTE CHEIE:

  • România vine după 4 înfrângeri consecutive, inclusiv o premieră istorică, înfrângerea din Armenia;
  • În ultimele 5 deplasări, tricolorii au obținut un singur egal, cu modesta Irlanda de Nord;
  • În afara victoriilor din Austria (2020) și Muntenegru (2018), România nu are nici un succes într-o deplasare oficială în ultimii 5 ani la o echipă mai valoroasă sau egal valorică (egal cu Kazakhstan, Serbia, Danemarca, Norvegia, Irlanda de Nord) și înfrângeri pe linie cu Armenia, Norvegia, Islanda, Spania, Suedia, Muntenegru, Polonia sau Franța;
  • România a ajuns la 15 meciuri consecutive în care a primit gol. Ultima țară care nu a izbutit să înscrie în poarta tricolorilor este Insulele Feroe;
  • Islanda a câștigat ultima întâlnire directă.