Meniu

Croația - Portugalia

POATE REZISTA DEFENSIVA GAZDELOR ÎN FAȚA LUI RONALDO SAU JOAO FELIX?

Croația a dezamăgit în actuala ediție a Ligii Națiunilor, acolo unde a obținut doar trei puncte în primele cinci etape. Portugalia a fost și ea scoasă în decor de înfrângerea de sâmbătă cu Franța, astfel că va veni mai relaxată la Split. Cum croații au nevoie de puncte, ne așteptăm la un meci deschis, cu goluri.

Vicecampioana mondială și-a pierdut echilibrul care a ajutat-o să ajungă până în finala Cupei Mondiale din 2018, iar defensiva dă tot mai des rateuri pe care atacul nu le poate acoperi. Așa s-a ajuns ca ex-iugoslavii să aibă 13 goluri primite după doar cinci partide în actualul sezon al Ligii Națiunilor.

Au nevoie de un rezultat identic cu al Suediei

Situația croaților e cel puțin delicată, deoarece sunt în pericol să piardă dreptul de a participa în grupele eșalonului de elită al Europei în această competiție. După cum se știe, ultimul loc din fiecare grupă va retrograda în liga B valorică, adică acolo unde este și România acum, iar singurul lucru care îi ține deasupra poziției a patra pe Modric și ai lui este golaverajul.

Croația este în dispută directă pentru salvare cu Suedia, echipa care a învins-o sâmbătă la Stockholm cu 2-1. Același rezultat s-a înregistrat și în partida tur, dar în favoarea vicecampioanei mondiale, astfel că departajarea în caz de egalitate la puncte se va face în funcție de golaveraj. În prezent, ambele au trei puncte și o diferență de –6 în privința raportului goluri marcate/goluri primite, singura diferență fiind că scandinavii au înscris mai puțin. Practic, pentru a fi siguri de salvare, croații au nevoie de un rezultat identic cu cel al nordicilor, astfel că nici măcar o victorie contra Portugaliei nu îi salvează 100% în cazul în care Suedia învinge Franța la o diferență mai mare.

Ronaldo aleargă după recordul absolut de goluri

Trupa lui Cristiano Ronaldo a pierdut șansa de a-și apăra trofeul câștigat în vara lui 2019 după ce a pierdut cu Franța în weekend (0-1) și a rămas la trei puncte în spatele campioanei mondiale. Practic, pentru lusitani partida din Croația este una eminamente amicală, deoarece rezultatul va conta doar pentru statistici și coeficient.

Este însă și un jucător care tratează fiecare meci al naționalei ca pe o finală, iar numele se poate să vă fie cunoscut: Cristiano Ronaldo. Atacantul de 35 de ani este într-o continuă cursă pentru recorduri, iar una din motivațiile sale majore în acest moment se leagă de golurile la prima reprezentativă a țării sale.

Jucătorul lui Juventus a înscris până în prezent de 102 ori pentru Portugalia, o cifră de-a dreptul șocantă, dar nu vrea să se oprească aici. Ronaldo este la câțiva pași de recordul de goluri marcate pentru o echipă națională, deținut de iranianul Ali Daei, cel ce are 109 reușite în tricoul țării sale.

E posibil ca Fernando Santos să prefere să odihnească mai mulți titulari de drept, dar este clar că tehnicianul are la dispoziție o mulțime de variante cu anvergură pe aproape fiecare post. În plus, e greu de crezut că nu îl va titulariza pe Ronaldo, iar ca să-i asigure acestuia un suport în cursa pentru recordul absolut, probabil că vor apărea mai mulți jucători importanți care să-și ajute căpitanul în demersul său.

Cum Croația e în mod tradițional o echipă care e implicată în partide din zodia “GG”, este destul de logic că gândul ne duce către pariul “ambele marchează”. Dacă se vor înscrie și minimum trei goluri este greu de spus, dar cota pentru GG3+ este una extrem de generoasă dată fiind conjunctura.

PUNCTE CHEIE:

  • Ultimele zece meciuri ale Croației s-au terminat cu ambele echipe implicate printre marcatoare. Precedentele nouă au fost chiar GG3+
  • Croații au 20 de meciuri la rând în care au înscris, totalul golurilor date în acest interval fiind de 38
  • Cele mai recente meciuri directe s-au terminat cu ambele formații printre marcatoare
  • Portugalia a marcat în șapte din precedentele nouă deplasări, în acest timp contabilizând 20 de goluri. Singurele care au scăpat cu câte un 0-0 au fost Franța și Italia
  • Lusitanii au șase victorii, două egaluri și un eșec în ultimele nouă partide jucate pe teren advers. Singura echipă care a reușit să-i învingă pe iberici este Ucraina (2-1)