Meniu

6 Mai, la 14:30. Se neutralizează reciproc Argeș și Voluntari?

FC Argeș se luptă pentru primele două locuri în timp ce Voluntari a ajuns iar pe loc retrogradabil după rezultatele nefaste din ultimele runde. Cu doar 3 etape de disputat după confruntarea de joi, cele două trebuie să fie extrem de atente, mai ales că orice punct contează în acest moment, astfel că ne așteptăm ca prudența să fie pe primul plan la partida de la Pitești.

Revelația lui 2021 din Liga 1 nu a reușit să obțină calificarea în play-off, după un forcing aproape ireal până spre finalul sezonului regular. FC Argeș e însă printre fruntașe în play-out și noul format o avantajează pe formația pregătită de Andrei Prepeliță. În acest moment, Chindia s-a detașat la 34 de puncte, iar FC Argeș, aflată pe poziția secundă, este la egalitate de puncte cu UTA și la două lungimi în fața celor de la Gaz Metan.

Voluntari a obosit

Venirea lui Bogdan Andone la cârma celor de la Voluntari a resuscitat echipa ilfoveană, iar lucrurile păreau că intră pe un făgaș normal pentru aceasta. În plus, aducerea lui Gabriel Tamaș în centrul defensivei a dat echilibru echipei, iar prezența fostului internațional a fost salutată de mai toți adversarii.

În ultimele două etapă, însă, trupa care joacă acasă pe stadionul ‘Anghel Iordănescu’ și-a pierdut busola. A fost învinsă de Dinamo (0-2), care nu mai câștigase în campionat din ianuarie, iar apoi a capotat și în fața celor de la Hermannstadt (0-1), cu care se află în luptă directă. Acum, după succesul ‘câinilor’ de la Iași și egalul pe care Viitorul l-a făcut cu Gaz Metan, situația nu e deloc roz pentru Voluntari. Se află pe al treilea loc de la coadă, deci e în cărți pentru baraj. În spatele ei, Iași este la 6 puncte, iar Hermannstadt la 3, în timp ce în față Viitorul este avantajată doar de golaveraj, în timp ce Astra și Dinamo au un punct în plus.

Pentru că vorbim de un play-out unde aritmetica e de bază, ne așteptăm la o abordare prudentă din partea ambelor echipe. FC Argeș vrea să-și conserve poziția secundă, în timp ce Voluntari se va bucura la orice punct. În plus, istoricul celor două formații arată că avem toate motivele să ne așteptăm la o partidă cu goluri puține, astfel că o cotă de peste 1.50 pentru ‘TG 0-2' pare interesantă.

PUNCTE CHEIE:

  • FC Argeș a jucat la ‘sub 2,5 goluri’ 4 din ultimele 5 meciuri disputate în Liga 1;
  • În 7 din ultimele 10 meciuri pe care piteștenii le-au jucat pe propriul teren nu s-au marcat mai mult de două goluri;
  • Ultima confruntare directă între cele două s-a terminat cu un singur gol pe tabelă;
  • Precedentele 14 jocuri ale celor de la Voluntari s-au încadrat în limitele pariului ‘sub 2,5 goluri’;
  • Ilfovenii au bifat pariul ‘TG 0-2 goluri’ în ultimele 8 deplasări consecutive.