Meniu

FC Barcelona – Ferencvaros Budapesta

Își revin Messi și compania sau dau ungurii lovitura vieții?

Situația complicată de la FC Barcelona poate să le dea încredere celor de la Ferencvaros, care debutează în actualul sezon al Ligii chiar pe Nou Camp. Vicecampioana Spaniei e însă o echipă prea mare ca să pară a se încurca marți, astfel că șansele ca Messi, Griezmann și colegii lor să-și revină contra maghiarilor sunt mari.

A trecut multă vreme de când Barcelona nu a mai început așa slab un sezon. E drept, pe cel trecut l-a încheiat cu un greu de imaginat 2-8 contra lui Bayern Munchen. Întreaga tevatură creată în jurul dorinței lui Messi de a plecat, dar și “concedierea” lui Suarez nu au contribuit cu nimic bun la atmosfera și așa alterată de la clubul catalan.

Maghiarii au o cotă astronomică

Ronald Koeman s-a văzut astfel obligat să înceapă un proces de întinerire a legendarei echipe a Spaniei în condiții de maximă presiune. Iar acest lucru s-a răsfrâns, inerent, și asupra evoluțiilor din debutul sezonului. Cele două victorii cu Villarreal (4-0) și Celta (3-0) au fost anulate de egalul acasă cu Sevilla (1-1) și eșecul de la Getafe (0-1), din ultimele două runde.

O înfrângere în fața celor de la Ferencvaros pare însă foarte departe de imaginația celor mai mulți dintre noi. În primul rând, inclusiv bookmakerii plasează o asemenea variantă în afara plauzibilului, oferind o cotă de 30.00 pentru o victorie a maghiarilor! Inclusiv un pariu contra unui succes al Barcelonei este plătit aproape regește, pentru că îți aduce de nouă-zece ori banii investiți.

Cei care stabilesc cotele se pare că ignoră efectiv faptul că Serhiy Rebrov a organizat o trupă disciplinată și dinamică la Budapesta, care domină Ungaria la momentul actual. Nici măcar argumentul că Ferencvaros a trecut în cele trei tururi preliminare de Dinamo Zagreb, Celtic și Molde nu funcționează. E drept, universurile fotbalistice în care cele două combatante se scaldă sunt total diferite și justifică discrepanța de percepție.

Barcelona 11 ani de invincibilitate acasă în grupele Ligii

Pe lângă diferența de valoare individuală a loturilor (878 de milioane de euro versus 24 de milioane, în accepțiunea Transfermarkt), nici măcar zona statistica nu o ajută pe Ferencvaros. Messi și colegii lui nu au mai pierdut un meci din grupele Ligii Campionilor disputat pe Nou Camp de exact 20 de ani.

Pe 20 octombrie 1999, Rubin Kazan făcea imposibilul și trecea cu 2-1 de trupa de superstaruri a Barcelonei. Pep Guardiola, care venea după senzaționalul prim sezon al său ca principal, cu cele patru trofee câștigate (Liga, campionatul și cele două supercupe, a Europei și a Spaniei), trimitea pe teren următoarea formație: Valdes – Dani Alves, Marquez, Pique, Abidal – Xavi, Yaya Toure, Iniesta – Messi, Ibrahimovic, Pedro.

De atunci, Barcelona a primit mai puțin de un gol la două meciuri și a marcat, în medie, de trei ori în fiecare partidă. Este un reper care le cam sperie pe toate vizitatoarele europene care au “întâlnire” cu Messi și ai lui, iar Ferencvaros nu pare să fie genul de formație care să facă notă discordantă. De aceea, o victorie clară a catalanilor e de așteptat, iar festivalul este foarte probabil să înceapă încă din prima repriză.

KEY POINTS:

  • Barcelona are 31 de meciuri la rând fără înfrângere pe teren propriu în grupele Ligii Campionilor, din care doar patru sunt egaluri (golaveraj 90-15 în acest interval!)
  • Catalanii au un singur eșec (în ultima etapă din ediția trecută de La Liga, cu Osasuna) în ultimele 46 de jocuri disputate pe propriul teren, din care 40 sunt victorii!
  • Ferencvaros este în formă bună în deplasare, unde este neînvinsă în acest sezon (are patru victorii și două egaluri, golaveraj 16-7, adică o medie de 3,8 goluri pe meci)
  • Campioana Ungariei e neînvinsă în acest sezon în competițiile oficiale! A strâns opt succese și trei remize în 2020/21 (golaverajul e 27-9 în acest interval)
  • Maghiarii au înscris de cel puțin două ori în fiecare din ultimele cinci jocuri din deplasare, dar au primit toate cele șase goluri în a doua repriză
  • Barcelona a condus la pauză în zece din cele mai recente 12 meciuri disputate acasă în Liga Campionilor