Meniu

13 Decembrie - Victorie la limită a Barcelonei

ÎȘI REVIN CATALANII DUPĂ DUȘUL RECE CU JUVENTUS?

Barcelona are unul din cele mai slabe sezoane, dar chiar și așa nu poate să aibă prea mari emoții atunci când primește vizita lui Levante, o echipă pe care a bătut-o mereu pe Nou Camp. Ne așteptăm la o reacție din partea catalanilor după jocul cu Juventus, iar o victorie la zero poate să fie pe tapet.

Au trecut multe sezoane de când echipa lui Lionel Messi nu a mai avut un debut de sezon așa slab, dar Barcelona trece printr-o perioadă de tranziție și trebuie acceptate și eșecurile. Însă, așa cum a zis și Ronald Koeman înaintea meciului de duminică seară, echipa catalană are nevoie de victorii în următoarele trei meciuri, toate trei urmând a fi disputate acasă, iar Levante e prima dintr-o serie ce le mai include pe Sociedad și Valencia.

Levante nu a scos nici măcar un egal pe Cam Nou

Unul din principalele argumente în faza adversarei de duminică este palmaresul meciurilor directe jucate pe Nou Camp, care arată complexul pe care Levante îl are în fața mult mai titratei adversare. Oaspeții au început să viziteze stadionul catalan din 2014 și de atunci au jucat contra multiplei campioane a Spaniei de 15 ori, dar nu au reușit vreodată să smulgă nici măcar un egal. În plus, de șapte ori în ultimele zece încercări nici nu au reușit să marcheze, lucru care se poate repeta foarte ușor și duminică.

Levante se va concentra în primul rând pe defensivă, pentru că Messi și colegii lui au reușit să marcheze 20 de goluri în primele nouă etape. Villarreal (4-0), Osasuna (4-0), Betis (5-2) sau Celta (3-0) sunt rezultatele cele mai importante din La Liga, acolo unde cel mai mult a suferit cu granzii. A făcut doar egal cu Sevilla (1-1) în timp ce cu Atletico (0-1) și mai ales Real Madrid (1-3) a pierdut.

În Liga Campionilor, obținuse 15 puncte după primele cinci meciuri, printre care succese la zero în deplasările cu Juventus (2-0) și Ferencvaros (4-0), dar a pierdut la mijlocul săptămânii returul cu italienii în mod categoric, dar la un scor parcă nemeritat (0-3).

Neînvinsă de șase etape

Pentru Levante, acest meci vine într-un moment bun, dacă ne uităm la seria de șase meciuri fără înfrângere. Din acestea, cinci sunt egaluri identice, 1-1, dar echipele în fața cărora le-a obținut sunt cele din categoria mediocrelor: Celta, Granada, Elche, Alaves, Valladolid. În ultima etapă, oaspeții au învins pe Getafe cu 3-0.

În primele meciuri din acest sezon însă, Levante a suferit. Patru înfrângeri în primele trei meciuri, din care trei la zero (cu Real Madrid, Sevilla și Bilbao) au ținut-o în zona inferioară a clasamentului. Acum, înaintea acestei partide, se află pe locul 18, retrogradant, și are deja mari emoții pentru supraviețuire.

Barcelona nu își permite să mai facă pași greșiți, iar faptul că meciul se joacă pe propriul teren îi conferă un mare avantaj. Din acest motiv, dar și pentru ca gazdele rămân încă o echipă extrem de periculoasă, ne orientăm către “1 solist” pentru duminică seara.

PUNCTE CHEIE:

  • Toate cele 15 confruntări directe de pe Nou Camp au fost câștigate de Barcelona, opt dintre ele la zero. Golaverajul în acest interval e 49-7;
  • Catalanii au o singură înfrângere pe teren propriu în campionat, cu Real Madrid, iar trei din cele cinci meciuri jucate acasă sunt victorii, două la zero (golaveraj 15-6 în acest interval);
  • Barcelona a obținut șase victorii la zero în acest sezon, trei în campionat, trei în Liga Campionilor;
  • Levante are șase meciuri fără înfrângere, cinci fiind egaluri identice, 1-1, dar înaintea acestei serii a avut trei înfrângeri la zero consecutive;
  • Trei înfrângeri în deplasare au strâns oaspeții în acest sezon al La LIga, din care două fără marcheze gol;