Meniu

10 mai, la 21:30. Face Clinceni iar figurație cu FCSB?

FCSB șchioapătă tot mai tare, dar rămâne în continuare în lupta pentru titlu. Luni, echipa pregătită de Toni Petrea primește vizita celor de la Academica Clinceni, care nu sunt nici ei în cale afară de motivați în ultima vreme. În special din acest motiv, dar și pentru că ilfovenii nu au deranjat niciodată în momentele importante, ne așteptăm la un meci în care măcar una din porți să rămână închisă.

Nu avem un fotbal spectaculos din perspectiva estetică, dar măcar știm că în Liga 1 este suspans și intrigă cât cuprinde. Într-un mod cumva absurd, mai toată lumea consideră echipe precum Clinceni și Botoșani atât de apropiate de FCSB încât să se lase bătute. În același timp, Sepsi a fost ani la rândul acuzată că face jocurile campioanei CFR, care acolo, măcar la nivel declarativ, s-a cam rupt legătura, așa cum puteți vedea și în materialul dedicat meciului direct.

FCSB umple iar infirmeria

Pornită ca din trombă în sezonul regulat, FCSB a început să se stingă odată cu plecarea golgheterului Dennis Man. Situația a mai fost ținută sub control o perioadă, însă lucrurile au degenerat în play-off. Aici, echipa din Berceni a câștigat doar ultimul meci din cele mai recente 4, un 3-1 la Botoșani, într-un meci care a dat muniție cârcotașilor prin fotbalul etalat.

În rest, FCSB a pierdut și cu Craiova (0-2), și cu Sepsi (1-2), iar apoi CFR a reușit s-o țină în frâu cu un 1-1 obținut pe final cu largul concurs al lui Andrei Vlad. Portarul naționalei de tineret a gafat decisiv și cu Craiova, astfel că postul său între buturi a devenit incert.

Petrea are însă și alte probleme, cum ar fi cele de efectiv. După accidentările lui Florinel Coman și Panțîru, roș-albaștrii i-au pierdut în ultima săptămână și pe Andrei Miron, și pe Adrian Șut, astfel că axul central al echipei va fi cu siguranță afectat.

Clinceni joacă pentru nimic

În sezonul regular, Academica ajunsese într-un punct în care impresiona pe toată lumea aproape în fiecare etapă. Nu doar sacii în căruță (a se citi ‘calificarea în play-off’) i-au anesteziat pe ilfoveni, ci și faptul că recent, chiar înaintea meciului din tur cu FCSB (0-2) au aflat că nu vor putea participa în cupele europene. Motivul? Lipsa unei cereri pentru licența UEFA necesară.

În acest context, Academica a devenit un soi de ciucă a bătăilor în play-off, acolo unde a câștigat un singur joc. Evident, în mod surprinzător, mai ales că adversara Clinceiuniului a fost Universitatea Craiova (1-0), care în momentul acela venea după două victorii esențiale cu CFR Cluj și FCSB.

Pentru jocul cu FCSB, nu se anunță vreun mare spectacol. Tocmai din acest motiv, e de așteptat ca meciul să se îndrepte spre un nou NGG. Cota nu este mare, în jur de 1.40, semn că și bookmakerii simt același lucru ca noi.

PUNCTE CHEIE:

  • Toate cele 5 confruntări directe s-au terminat cu maximum o marcatoare. Golaverajul acestora este 7-1 pentru FCSB, care a câștigat de 3 ori, pierzând o dată;
  • FCSB și Clinceni au unele dintre cele mai mici procentaje în privința pariului GG, 39%;
  • Roș-albaștrii au realizat 5 NGG-uri în precedentele 8 partide pe care le-au jucat acasă;
  • Cliceni este singura echipă care nu a marcat în play-off împotriva celor de la FCSB, care a primit 7 goluri până acum în cele 6 partide disputate;
  • 11 din cele 13 meciuri pe care Clinceni le-a disputat în acest sezon împotriva echipelor clasate pe primele 4 locuri s-au terminat cu pariul NGG câștigător.