Meniu

19 Decembrie: Gladbach și Hoffenheim au continuat istoria golurilor

REUȘESC CELE DOUĂ UN NOU MECI CU GOLURI NUMEROASE?

Campionatul Germaniei este cel mai spectaculos din cele de top ale Europei, iar Monchengladbach și Hoffenheim sunt printre performere la capitolul goluri. Cele două se întâlnesc sâmbătă pe Borussia-Park într-un meci care pare sortit pariorilor care caută meciurile pentru pronosticul “GG”.

Reprezentante ale fotbalului nemțesc în cupele europene, ambele combatante ale meciului de față și-au pierdut puțin busola atunci când a venit vorba de meciurile pe care le-au disputat în campionat. Înaintea acestei etape, Gladbach se afla pe locul 8, cu 18 puncte (opt în urma liderului Leverkusen), în timp ce Hoffenheim era chiar mai jos, pe 13, la șase puncte distanță.

Ambele sunt în topul golurilor

Un alt aspect care pune Borussia în aceeași categorie cu oaspeții de sâmbătă este apetența. Pentru gol și numărul meciurilor care s-au terminat cu ambele echipe pe tabelă. Procentajul GG-urilor în Germania a crescut de la 57% în sezonul trecut la 71%, cât este acum după 12 etape.

Printre performerele acestui capitol se află și Hoffenheim sau Monchengladbach, care și-au depășit cu mult parametrii de anul trecut în această privință. Acum, ambele au un procentaj de 83% din meciuri cu ambele formații printre marcatoare, asta în timp ce sezonul trecut și-au păstrat porțile închise mai des și au rezultat procentaje de 56% (Hoffenheim) și 68% (Monchengladbach).

Practic, în stagiunea actuală fiecare a ratat GG-ul doar de două ori, iar coincidențele merg mai departe, căci ambelor li s-a întâmplat împotriva acelorași echipe: Borussia Dortmund și RB Leipzig. Dacă galben-negrii le-au bătut pe amândouă (3-0 cu Gladbach, 1-0 cu Hoffenheim), Leipzig a fost înfrântă de Borussia cu 1-0, în timp ce de Hoffenheim a trecut cu același scor.

Hoffenheim a pierdut jumătate din jocuri

Pentru Monchengladbach, acest sezon este unul cel puțin bun, dacă judecăm după faptul că tocmai a obținut la mijlocul săptămânii trecute calificarea în premieră în optimile Ligii Campionilor. Borussia a reușit să-și adjudece locul 2 într-o grupă grea, asta deși a pierdut ultimele două jocuri (2-3 cu Inter și 0-2 la Madrid).

În campionat, Gladbach a mai acumulat două înfrângeri, una fiind cea mai sus amintit cu Dortmund (0-3), în timp ce a doua a fost un thriller în compania lui Leverkusen (3-4). În rest, acasă e neînvinsă, dar are patru egaluri în șase etape, iar cele mai importante meciuri au fost cu Leipzig, Wolfsburg (1-1), Hertha (1-1) sau Eintracht Frankfurt (3-3).

Hoffenheim, în schimb, se află periculos de aproape de zona retrogradării în ciuda faptului că are o echipă demnă de-o cauză mai bună. După ce a obținut victorii cu Koln (3-2) și Bayern Munchen (4-1) în primele două etape, alb-albaștrii au mai avut doar un meci de trei puncte în ultimele zece, 3-1 cu Augsburg.

Cei mai buni marcatori în Bundesliga ai celor două echipe sunt Andrej Kramaric și Lars Stindl, ambii cu șapte goluri, și acei jucători de la care ne așteptăm cu o contribuție decisivă în economia pariului nostru. Pentru că, prevăzând un meci deschis, în care Hoffenheim trebuie să bată ca să se apropie de partea superioară a clasamentului, alegerea noastră este GG3+.

PUNCTE CHEIE:

  • Monchengladbach a realizat GG-ul în cele mai recente șase jocuri de campionat (patru GG3+) și în 10 din precedentele 11 (șase GG3+);
  • Gladbach are patru egaluri și o victorie în cele mai recente cinci jocuri din Bundesliga (golaveraj 11-8 în acest interval);
  • Toate cele șase deplasări efectuate de Hoffenheim în actualul campionat s-au terminat GG, patru dintre acestea fiind chiar GG3+;
  • Șapte din ultimele opt jocuri ale lui Hoffenheim din Bundesliga au fost GG, iar cinci dintre ele s-au terminat și cu minimum trei goluri (golaveraj 11-16, deci o medie de 3,4 de goluri pe meci);
  • Ultimele nouă confruntări directe disputate la Monchengladbach s-au terminat GG, șapte dintre ele fiind GG3+ (golaveraj 18-14 pentru gazde și o medie de 4,6 goluri pe meci);