Meniu

Heracles Almelo – RKC Waalwijk


Sunt oaspeții condamnați să piardă în infernul de la Almelo?

Heracles și-a conturat în anii recenți faima unei echipe care nu iartă prea des în meciurile de pe teren propriu. Sâmbătă, la Almelo se deplasează Waalwjik, formație care a început extrem de slab actuala stagiune, iar contra alb-negrilor va avea o misiune dificilă inclusiv să obțină un egal.

De-a lungul vremii, în Europa au fost mai multe echipe care, deși nu au scos des capul în competițiile continentale, au arătat o formă extraordinară atunci când joacă acasă. În această categorie se încadrează și Heracles, care fără să fie o forță în Olanda, și-a creat deja faima unei gazde deloc ospitaliere cu oaspeții.

Waalwijk caută punctul de plecare

Dacă enigma Almelo e greu de descifrat inclusiv când vine vorba de adversari de top precum Ajax sau PSV, e destul de ușor de imaginat cât de dificil îi este unei echipe ce n-a obținut puncte până la momentul confruntării. Adică exact cum e cazul celor de la Waalwjik, care înaintea duelului cu Heracles nu a reușit să scoată nici măcar un egal în cele trei confruntări avute.

În plus, nici forma din meciurile jucate în deplasare nu-i recomandă pe oaspeții de sâmbătă, care au uitat cum este să câștigi puncte pe teren advers. Toate aceste argumente indică drept facil succesul pe care Heracles ar trebui să-l obțină sâmbătă, singura dilemă fiind numărul de goluri care se va marca în meci.

KEY POINTS:

  • Waalwijk a pierdut ultimele șapte deplasări consecutive din Eredivisie și în 12 din precedentele 13 (golaverajul pe primul interval este de 5-22)
  • În acest sezon, oaspeții au trei înfrângeri din tot atâtea meciuri și un golaveraj de 1-7
  • Heracles a câștigat ultimele patru directe acasă, șapte din ultimele opt și este neînvinsă de Waalwijk pe teren propriu din 2005!
  • Patru din ultimele cinci confruntări directe de la Almelo s-au terminat GG (GG3+ în ultimele trei și un golaveraj de 22-8 în ultimele șase partide, adică o medie de cinci goluri pe meci)
  • Heracles este neînvinsă acasă în cele mai recente cinci partide, din care a câștigat patru (inclusiv un 1-0 cu Ajax) și a făcut un egal (1-1 cu PSV). Golaverajul în acest interval e de 10-3