Meniu

Irlanda de Nord – Slovacia

Amorțește dorința de atac premiul calificării la Euro?

Irlanda de Nord și Slovacia se întâlnesc în cel mai echilibrat baraj pentru calificarea la Euro din cele patru programate joi seara. Fără jucători care să inspire teamă, cele două se bazează pe organizarea din joc, iar acest lucru ne va duce, probabil, către un meci steril în care britanicii par să aibă un plus grație statutului de gazdă.

Euro 2020 este o nouă competiție pe care noi, românii, o vom vedea din nou ca spectatori neutri. Mai trist decât atât este că două formații care nu spun nimic precum Irlanda de Nord și Slovacia se bat pentru un loc la masa bogaților, iar noi vom sta din nou acasă.

Irlandezii au plusul omogenității

Irlanda de Nord este o națională pe care o cunoaștem destul de bine după acel 1-1 smuls în septembrie la București deși se afla în inferioritate numerică. Fără să aibă individualități cu nume, britanicii compun o trupă solidă și bine organizată. Singurii jucători care pot fi remarcați sunt fundașul central Jonny Evans, fotbalist cu peste 300 de meciuri în Premier League, Kyle Lafferty, atacant care la 33 de ani și-a trăit deja clipele de glorie, și căpitanul Steven Davis, coleg cu Ianis Hagi la Rangers.

Toți ceilalți jucători aflați în lotul Ian Baraclough sunt extrem de puțin cunoscuți, asta și pentru că mulți evoluează în diviziile inferioare din Anglia. Acest lucru este și unul din punctele forte ale Irlandei de Nord, anume faptul că toți, cu excepția lui Lafferty, provin din campionatele britanice ale Angliei, Scoției și Țării Galilor.

Ca să ajungă aici, britanicii au reușit să treacă în deplasare de Bosnia Herțegovina, pe care au învins-o la penalty-uri după 1-1 în timp regulamentar. Între timp, au mai jucat două meciuri în grupa de Liga Națiunilor din care mai face parte și România, dar au pierdut la limită, 0-1, atât cu Austria, acasă, cât și cu Norvegia, în deplasare.

Slovacii stau tot în Hamsik

Slovacii, în schimb, sunt răsfirați pe mai tot mapamondul, din Salt Lake sau Minnesota, în America, până în Dalian, în China. De la ultima destinație provine Marek Hamsik, cel care este de departe vedeta echipei Slovaciei.

Ajuns la 33 de ani, mijlocașul central care a jucat peste 400 de meciuri în Serie A în tricoul lui Napoli, pentru care a marcat și 100 de goluri în campionat, este pe ultima sută de metri a carierei. Hamsik este și golgheterul all-time al naționalei, dar și deținătorul recordului de selecții și a mai condus naționala la două turnee finale, singurule din istoria sa, anume Mondialul din 2010 și Euro 2016.

Pe lângă Hamsik, Slovacia se va mai baza contra Irlandei de Nord pe Milan Skirinar, fundașul central al lui Inter Milano, pe Stanislav Lobotka, de la Napoli sau pe Juraj Kucka, cel care joacă acum la Parma.

Lotul destul de interesant nu i-a ajutat pe plavi să aibă evoluții remarcabile în ultima vreme. În semifinala barajului pentru Euro, Slovacia a trecut de Irlanda, tot la penalty-uri, după un 0-0 sec înregistrat în cele 120 de minute. Apoi, în Liga Națiunilor, a pierdut ambele jocuri: 0-1 în Scoția și 2-3, acasă, cu Israel.

În aceste condiții, ne așteptăm la un meci echilibrat, acolo unde un egal după 90 de minute nu ar mira pe nimeni. În plus, nu ar trebui să ne gândim prea mult la goluri în privința acestui joc, care este văzut de bookmakeri într-un echilibru aproape perfect.

KEY POINTS:

  • Patru din ultimele cinci pe care Irlanda de Nord le-au disputat s-au terminat cu maximum două goluri marcate
  • Britanicii nu au înscris mai mult de un gol în ultimele șapte partide disputate și au un total de doar patru reușite în această perioadă
  • Ultima confruntare directă a fost programată în 2016 și s-a terminat 0-0
  • Ambele formații au o singură victorie în cele mai recente nouă partide, semifinalele barajului fiind adjudecate de cele două combatante în prelungiri
  • Trei din precedentele patru partide disputate de slovaci și șapte din ultimele zece nu au oferit mai mult de două goluri înscrise