Meniu

Italia – Olanda

Au vreo șansă olandezii în fața unui adversar aparent invincibil?

Instalarea lui Roberto Mancini la cârma naționalei Italiei a resuscitat una din cele mai titrate reprezentative din istoria fotbalului. Neînvinși de doi ani, “macaronarii” au reînceput să semene panică printre adversari, iar meciul cu Olanda vine într-un moment de declin al portocaliilor, care par victime sigure în meciul de la Bergamo.

Trecuseră 50 de ani de la ultima Cupă Mondială fără Italia printre participante, lucru care s-a întâmplat în 2018 spre disperarea inventatorilor mult hulitului stil “catenaccio”. Reprezentanții fotbalului defensiv și bine organizat nu au reușit să străpungă poarta Suediei timp de 180 de minute, interval în care au tras de 36 de ori la poarta lui Olsen fără succes în barajul pentru CM 2018. Ca să repare din mers situația, ales a fost Roberto Mancini, o legendă în Italia atât din postura de jucător, cât și ca antrenor. Și, de la instalarea acestuia, lucrurile nu puteau să meargă mult mai bine pentru azzurri.

S-au calificat la Euro cu 10 din 10

Exceptând primele câteva meciuri, când a trebuit să calibreze o națională aflată în degringoladă, prestația lui Mancini pe banca Italiei este impecabilă. Fără înfrângere de doi ani, tehnicianul de 55 de ani a câștigat încrederea jucătorilor, care au început să interpreteze aproape perfect partiturile care li se oferă. Iar asta se întâmplă în lipsa unor jucători care să sperie adversarii, cum erau pe vremuri Baggio, Totti, Del Piero sau Pirlo, cu muncitori disciplinați precum Verratti, Jorginho, Belotti sau Immobile.

În calificările pentru Euro 2020, italienii nu și-au permis nici măcar un moment de respiro și au câștigat toate meciurile dintr-o grupă cu Bosnia, Grecia, Finlanda, Armenia și Liechtenstein, iar în ediția precedentă a Ligii Națiunilor au fost eliminați cu ceva noroc de Portugalia.

Olanda e în continuă reconstrucție

Nici Olanda, altă dată o candidată la medalii, nu s-a calificat la Mondialul din 2018, dar în cazul portocaliilor criza este mai adâncă. Competiția din Rusia a fost al doilea turneu final consecutiv ratat, după Europeanul din 2016, iar semnele nu sunt dintre cele mai bune nici în prezent.

Fără să mai aibă jucători cu strălucirea celor de odinioară, Danny Blind, Ronald Koeman sau Frank de Boer, adică selecționerii care și-au asumat reconstrucția, nu reușesc să pună la punct un mecanism încă defect. E drept, dacă în trecut se vorbea de Van Basten, Gullit, Bergkamp, Kluivert, Sneijder, Robben sau Van Persie, acum numele importante ale olandezilor sunt un fundaș, Virgil Van Dijk, și un mijlocaș mai degrabă distructiv, Frenkie de Jong.

Constanța în rezultate întârzie să apară, în ciuda unor rezultate foarte bune obținute în fața adversarilor importanți. Euro 2020, acolo unde au reușit să se califice, va fi un indicator bun pentru portocalii, dar deplasarea din Italia pare să-i fi prins într-un moment prost, iar gazdele sunt mari favorite.

KEY POINTS:

  • “Portocala Mecanică” nu a marcat deloc în ultimele trei meciuri: 0-0 în Bosnia și 0-1 acasă cu Mexic și Italia
  • Olanda nu a învins niciodată în cele cinci deplasări pe terenul Italiei și nu a marcat în patru dintre acestea
  • Italia are șapte victorii din ultimele opt meciuri disputate pe teren propriu, cinci dintre ele la zero (golaverajul este de 29-3 în acest interval)
  • Ultima înfrângere a italienilor pe propriul teren s-a petrecut în septembrie 2016 (!), contra Franței. De atunci, au jucat 22 de meciuri, din care 13 sunt victorii
  • În 13 din precedentele 22 de jocuri ale Italiei pe teren propriu gazdele nu au primit gol
  • Italia are 14 succese, patru remize și nici un eșec în precedentele 18 partide, în 12 dintre acestea neprimind gol