Meniu

20 Ianuarie. Juventus câștigă după ce Napoli ratează un penalty.

SE REIA SPECTACOLUL DE LA CONFRUNTĂRILE JUVENTUS – NAPOLI?

Napoli și Juventus sunt ca șoarecele și pisica de aproximativ 35 de ani, de când Diego Maradona a venit în sudul Italiei pentru a contesta supremația echipelor din nord, în fruntea cărora stăteau atunci torinezii. Cele două își dispută miercuri a 33-a Supercupă a Italiei, iar de data asta “Bătrâna Doamnă” nu mai este mare favorită.

Au trecut mulți ani de când Juventus a părut așa vulnerabilă precum în acest sezon. Venirea lui Andrea Pirlo și misiunea sa de a schimba liniile între veterani și sângele tânăr adus în vară nu avea cum să nu aibă repercusiuni și în rezultate. Tocmai de aceea, după 9 ani de dominație autoritară a fotbalului italian, toate celelalte rivale ale mastodontului din Torino se grăbesc acum să profite de această situație.

Gattuso le-a redat încrederea

Napoli este o echipă extrem de capricioasă și, în ciuda suportului total pe care-l are din partea oamenilor din oraș, echipa e mai mereu lipsită de consistență. Inclusiv în acest sezon lucrurile nu au mers într-o anumită direcție pentru azzuri. După patru victorii la rând în primele etape din Serie A, una fiind cea cu 4-1 în fața Atalantei, echipa lui Gattuso a început să alterneze victoriile cu înfrângerile. Dacă AC Milan (1-3), Inter (0-1) și Lazio (0-2) au învins-o, Roma a fost surclasată sub Vezuviu cu 4-0.

Totuși, meciurile cu Juventus au fost mai mereu speciale pentru napolitani, care în ultimele 8 confruntări au 3 victorii, 4 înfrângeri și un egal. Totuși, acest egal a fost transformat într-o victorie la penalty-uri în finala Cupei Italiei, pe care au obținut-o tocmai în fața lui Juventus. A fost primul trofeu pe care Napoli l-a obținut în 6 ani și primul din cariera de antrenor al lui Gennaro Gattuso, un antrenor care le-a redat spiritul de războinici elevilor săi.

Juventus se clatină

Kulusevski, De Ligt, Frabotta, McKennie, Demiral, Chiesa, Bentacur și chiar Arthur sau Rabiot sunt numele pe care Pirlo le prioritizează în această perioadă. În ordinea mai devreme enumerată, primii 7 au între 20 și 23 de ani și sunt simbolurile viitorului. Arthur, adus de la Barcelona pentru 70 de milioane de euro, și Rabiot, căruia i se plătește al doilea salariu din Serie A după cel al lui Cristiano Ronaldo, sunt văzuți și ei drept pilonii din inima echipei pe care arhitectul Pirlo o construiește.

Tânărul antrenor știa de multe luni că va prelua cârma lui Juventus pentru că planul fusese pus la punct împreună cu președintele și patronul Andrea Agnelli. Fără alți martori sau intermediari, cei doi au stabilit că echipa trebuie reconstruită din temelii, iar fostul mijlocaș și-a asumat această misiune extrem de dificilă. Și, probabil, cuplul Agnelli – Pirlo și-au asumat inclusiv rezultatele din acest sezon, pentru că Juventus a strâns deja în campionat 6 egaluri și două înfrângeri. Ultimul eșec a venit duminică, contra lui Inter, când milanezii au câștigat fără drept de apel cu 2-0.

Totuși, Juventus a devenit o specialistă a meciurilor în care ambele marchează, mai ales că Bonucci – Chiellini, acel cuplu de oțel care altă dată speria orice atac, a îmbătrânit și începe să se vadă. De Ligt este încă în perioada de adaptare la rigorile fotbalului italian, iar Demiral e, totuși, doar o speranța, nicidecum o certitudine. Ne așteptăm astfel ca Napoli să poată pedepsi apărarea campioanei, dar, în același timp, e greu de crezut că Ronaldo și colegii lui din atac nu au forța să marcheze, astfel că pronosticul pentru acest meci este GG. Cel puțin.

PUNCTE CHEIE:

  • 4 din precedentele 5 meciuri jucate de Juventus s-au încadrat în pariul GG3+;
  • Campioana Italiei a bifat pariul GG în 6 din cele 7 meciuri pe care le-a disputat în acest sezon cu echipele de Top 9 din Italia, singura excepție fiind jocul cu Inter;
  • În 5 din ultimele 6 jocuri ale lui Napoli au marcat ambele echipe. În 4 din aceste cazuri s-au înscris și minimum 3 goluri;
  • 4 din cele mai recente 5 confruntări directe s-au sfârșit cu ambele formații printre marcatoare;
  • Napoli și Juventus și-au mai disputat Supercupa Italiei de 3 ori și de fiecare dată pariul câștigător a fost GG4+.