
12 Septembrie, la 22:00. Benzema o salvează pe Real!
Real Madrid va încerca să obțină a treia victorie în La Liga din acest sezon atunci când va primi duminică seară pe Bernabeu, care a fost renovat recent, pe Celta Vigo. Los Blancos se află în prezent în fruntea clasamentului cu șapte puncte din primele trei meciuri, în timp ce Celta a adunat doar un singur punct din cele trei meciuri disputate și se află pe locul 18.
Real revine pe Bernabeu
După mai bine de 18 luni de lucrări de renovare, stadionul Bernabeu al lui Real Madrid va găzdui din nou un meci de fotbal în acest weekend, Celta urmând să facă deplasarea în capitala Spaniei. Va fi primul meci pe celebra arenă de când Los Blancos au înregistrat o victorie cu 2-0 în fața Barcelonei în martie 2020.
Multe s-au schimbat la club de atunci, cu diferite figuri cheie care au plecat, dar Carlo Ancelotti a avut un început încurajator în cea de-a doua perioadă în care a fost antrenor principal, cu un total de șapte puncte în trei meciuri, ceea ce a lăsat-o pe Real Madrid în fruntea clasamentului înaintea următoarelor meciuri.
Los Blancos și-au deschis campania 2021-22 cu o victorie impresionantă cu 4-1 în fața lui Alaves, înainte de a face o remiză captivantă de 3-3 cu Levante pe 22 august.
A treia deplasare consecutivă a lui Real Madrid în campionat s-a încheiat cu o victorie cu 1-0 în fața lui Real Betis înainte de pauza internațională, reușita lui Dani Carvajal din repriza a doua fiind cea care a făcut diferența între cele două echipe la Sevilla.
Giganții din capitală au revenit acum pe teren propriu și intră într-o serie de meciuri aglomerate, campania din faza grupelor Ligii Campionilor urmând să înceapă săptămâna viitoare în deplasare la Inter Milano, în timp ce în campionat vor mai întâlni Valencia, Mallorca și Villarreal în următoarele două săptămâni.
Celta are un start fals
Celta a avut un start dezamăgitor în noul sezon, obținând un singur punct din primele trei meciuri, ceea ce a dus-o pe locul 18 în clasament.
Albaștrii au avut o prestație solidă împotriva lui Atletico Madrid în primul meci, dar au pierdut în final cu 2-1. A urmat un egal fără goluri contra lui Osasuna, înaintea unei noi înfrângeri, chiar pe teren propriu, 0-1 cu Bilbao.
Echipa lui Eduardo Coudet s-a bucurat de o campanie solidă în sezonul 2020-21, obținând 53 de puncte din 38 de meciuri pentru a termina pe locul opt, la doar cinci puncte în spatele lui Villarreal, locul șapte, cea mai bună clasare finală a clubului în prima ligă spaniolă din sezonul 2015-16.
Prin valoarea lotului, este greu de crezut că Celta va avea probleme cu retrogradarea, chiar dacă nu vor obține nici un punct în deplasarea de pe Bernabeu.
PUNCTE CHEIE:
- Real Madrid a câștigat 6 din precedentele 7 întâlniri directe;
- Los Blancos au 5 victorii și un egal în ultimele 6 meciuri de campionat;
- În ultimele 13 meciuri oficiale jucate acasă, Realul are 9 victorii și 4 egaluri;
- Celta Vigo are 3 înfrângeri și un egal în ultimele 4 meciuri de campionat;
- Sezonul trecut, Celta a pierdut 10 din cele 12 meciuri jucate contra primelor 6 clasate.