Meniu

16 Ianuarie. Leicester învinge clar și urcă pe locul 2

SE REPETĂ ISTORIA NGG-URILOR LA MEICURILE LUI LEICESTER?

Situația în Premier League este mai echilibrată ca niciodată și asta nu doar în privința locurilor de cupe europene, ci și a câștigătoarei trofeului suprem. Momentan, clasamentul e condus de Manchester United, care este urmată, la trei puncte distanță, de campioana Liverpool. Pe locul 4, la o lungime în spate, este Leicester, iar la încă trei puncte vine și Southampton, care totuși e abia pe poziția a 7-a a clasamentului.

Așa cum spuneam, situația e echilibrată și, în același timp, complicată, mai ales în ceea ce privește calculele. Asta avantajează în special echipele care nu au avut cel mai bun start de sezon, categorie în care se încadrează Arsenal și Wolverhampton, dar și pe cele care practică un joc chibzuit, unul din exemple fiind Southampton.

“Sfinții” nu au 4 titulari

Echipa din sudul Angliei a început să joace mult mai economicos în ultima vreme, după ce în prima parte a sezonului s-a prezentat mult mai vijelios. În ultimele 5 meciuri ale “sfinților”, s-au marcat doar 4 goluri în total, două reușite de ei, și niciodată nu s-a depășit limita celor 2,5. Southampton este una dintre codașele Premier și când vine vorba de jocurile în care ambele au marcat, pariul GG fiind întâlnit doar la 41% din partidele acesteia.

Pentru meciul de la Leicester, băieții lui Ralph Hasenhuttl sunt în formulă incompletă, pentru că mai mulți fotbaliști importanți lipsesc. Cap de listă este Dany Ings, cel care este încă infectat cu Covid și sunt șanse infime să fie măcar în lot. Apoi, Nathan Redmond, Moussa Djenepo și Jannick Vestergaard sunt toți accidentați și vor lipsi pentru mai multă vreme. Singura veste bună pe care antrenorul austriac a primit-o se leagă de revenirea lui Che Adams, care până acum a oferit câte 4 goluri și pase decisive.

Leicester fuge de GG acasă

Sezonul acesta a fost destul de ciudat pentru Leicester, care arată fețe diferite în deplasare și acasă. Dacă pe teren străin și-a permis să fie mai exuberantă și a marcat 20 de goluri în 9 partide, în timp ce acasă a înscris abia de 11 ori în 8 jocuri. Mai mult, pe King Power Stadium, media punctelor obținute de “vulpi” este de 1,25, în timp ce în celelalte meciuri e aproape dublă: 2,44.

Evident, cu doar 11 goluri marcate pe arena proprie și 12 primite, nici procentajul GG-urilor nu avea cum să fie ridicat. Până în acest moment, Leicester a făcut meciuri cu ambele echipe printre marcatoare în 47% de cazuri la general și doar în 38% din situații acasă. NGG-ul a venit în 6 din cele 8 jocuri pe care gazdele de sâmbătă le-au disputat cu echipele din Top 11 al Premier League și, ca o comparație, Southampton a făcut GG cu o singură echipă din Top 5.

În acest context, e destul de probabil ca cele două combatante să prioritizeze la duelul direct defensivele. Leicester cu siguranță va încerca să nu primească gol, pentru că în cele 8 jocuri pe care le-a strâns în Premier League pe teren propriu, a încasat în 10 din cele 16 reprize, în timp ce a înscris doar în 7. Astfel, pronosticul nostru este NGG, unul care poate dubla miza pariată.

PUNCTE CHEIE:

  • Gazdele au produs meciuri de GG în doar 3 din ultimele 9 meciuri disputate în toate competițiile;
  • În precedentele 11 meciuri pe care Leicester le-a jucat acasă, pariul NGG a ieșit câștigător de 9 ori, deci în 81% din cazuri;
  • Ultimele 4 meciuri ale lui Southampton au găsit la final maximum o echipă printre marcatoare;
  • 9 întâlniri directe din cele mai recente 14 s-au terminat în zona pariului NGG;
  • Din 7 confruntări directe desfășurate la Leicester, doar în două au marcat ambele combatante.