Meniu

LEVANTE - VALENCIA

FACE VALENCIA UN MECI MARE LA RIVALA LOCALĂ?

Valencia se deplasează vineri seară pe teren lui Levante, nimeni alta decât rivala locală care i-a oferit destule bucurii în ultima vreme. Gazdele au reușit să șocheze liderul Atletico Madrid în ‘dubla’ jucată la finalul lunii trecute, dar aceasta este cam singura performanță notabilă a roș-albaștrilor din ultima vreme.

În acest moment, Valencia se află abia pe locul 12, cu 30 de puncte strânse în 26 de etape, iar această postură nu este deloc una obișnuită pentru oaspeți. ‘Liliecii’ plătesc tribut absenței investițiilor în transferuri, mai ales după ce în vară le-au plecat mai mulți jucători importanți. Până acum, Valencia a reușit câteva rezultate bune în acest sezon, inclusiv victorii cu Real Madrid (4-1) sau Sociedad (1-0 în deplasare), dar constanța a lipsit în totalitate. În ultimele săptămâni, Valencia a câștigat cu Villarreal (2-0) sau Celta (2-1), dar a și pierdut cu Getafe (0-3).

Totuși, meciul cu Levante va reprezenta altă motivație pentru oaspeți, care au o serie excelentă în fața rivalei locale. Levante are o serie destul de modestă, dacă scoate din calcul victoria cu Atletico Madrid (2-0), iar în precedenta etapă a pierdut pe terenul lui Sociedad (0-1). În ultima lună și jumătate, echipa din estul Spaniei a fost eliminată din Cupa Spaniei de Bilbao, iar acasă nu a mai câștigat de pe 10 ianuarie, când a învins cu 2-1 pe Eibar.

Chiar dacă are câteva absențe datorate cartonașelor galbene, inclusiv Gaya, Soler, Racic sau Gomez, Valencia pare să aibă tot ce îi trebuie pentru a nu pierde pe stadionul municipal local. Cota pentru X2 este excelentă, 1.75, astfel că merită analizată serios de către pariori.

PUNCTE CHEIE:

  • Levante a câștigat un singur meci din precedentele 9 jucate în toate competițiile, perioadă în care a strâns 6 egaluri;
  • Pe teren propriu, gazdele au 7 meciuri la rând fără victorie, ultima venind pe 10 ianuarie, contra lui Eibar;
  • Levante are doar 4 victorii în cele 13 meciuri jucate acasă în La Liga, toate la rând, în perioada decembrie – ianuarie;
  • În ultimele 13 deplasări efectuate în toate competițiile, Valencia a reușit să termine fără înfrângere de 8 ori. 4 dintre eșecuri au venit în fața unor echipe de cupe europene din Spania;
  • ‘Liliecii’ sunt neînfrânți în cele mai recente 7 confruntări directe, perioadă în care au strâns 4 victorii și 3 egaluri;