Meniu

12 Decembrie. Un nou meci spectaculos între Marseille și Monaco.

SE CONTINUĂ TRADIȚIA GG-URILOR ÎN DERBY-UL SUDULUI?

AS Monaco și-a revenit în acest sezon după câțiva ani de rătăcire, în timp ce Marseille a ridicat ștrocul și mai mult după ce sezonul trecut a terminat pe locul 2 și atacă supremația lui PSG. Sâmbătă, cele două se întâlnesc pe Stade Velodrome și ne așteptăm să se continue tradiția meciurilor-spectacol.

Franța este un campionat destul de imprevizibil dacă o scoatem pe campioana PSG din calcule, dar în actuala stagiune inclusiv superstarurile lui Thomas Tuchel au provocat unele surprize negative. La polul opus stau Marseille și Monaco, ambele fiind momentan într-un loc mult mai bun decât erau la finalul lui 2019.

Marseille chiar se bate la titlu

Olympique Marseille este una dintre cele mai importante echipe din Franța, istoric vorbind, și singura reprezentantă a Ligue 1 care a reușit să câștige Cupa Campionilor, lucru întâmplat în 1993. În ciuda investițiilor făcute timp de mulți ani, echipa din sudul Hexagonului a reușit să prindă podiumul abia în stagiunea precedentă, când a ocupat locul 2 după șapte ani de absență din top 3.

Adus în mai 2019 la cârma echipei, Andre Villas-Boas a reușit să resusciteze fotbalul lui Olympique și a adus echilibrul echipei în care cele mai strălucitoare nume sunt cele ale lui Dimitri Payet și Florian Thauvin. Sezonul trecut, încheiat după doar 28 de etape din cauza pandemiei, a găsit-o la final pe OM la 12 puncte de rivala PSG, dar actualul pare mai strâns, cel puțin pentru moment.

Înaintea meciului de sâmbătă, Marseille vine cu o serie de opt meciuri fără înfrângere, din care ultimele cinci sunt victorii și, cu două meciuri mai puțin disputate, ambele accesibile, se află la doar patru puncte în spatele lui PSG. În plus, OM a reușit chiar să învingă campioana în a doua etapă într-un meci disputat pe Parc des Princes și are un soi de ascendent moral în fața lui Neymar și Mbappe.

Singura înfrângere a trupei din sudul Franței a venit contra lui Saint-Etienne (0-2), în runda a treia, astfel că în fața forțelor din Ligue 1 este neînvinsă, după egalurile cu Lyon și Lille (1-1 cu ambele).

Monaco a întors-o pe PSG de la 0-2

Sâmbătă, pe Stade Velodrome vine o altă echipă care a reușit ceea ce pentru mulți pare imposibil, adică să învingă pe PSG. Echipa din Principat a reușit această performanță în urmă cu trei runde, iar cele trei puncte au fost obținute cu stil. După ce era condusă cu 2-0 la pauză, echipa antrenată de Niko Kovac a revenit grație golurilor înscrise de Kevin Volland (două) și Cesc Fabregas.

Este adevărat însă că dacă pe teren propriu Monaco arată excelent, neînvinsă fiind în șapte meciuri, timp în care a obținut cinci victorii, în deplasare lucrurile stau mai delicat pentru monegaști. Două victorii doar în șase partide și un golaveraj de 6-10 este un bilanț destul de fragil pentru o trupă care vrea să atace cupele europene, însă echipa din Principat a marcat în cinci dintre jocurile cu pricina, inclusiv la Rennes (1-2), Lyon (1-4) sau Lille (1-2).

Aceste date, coroborate cu istoricul întâlnirilor directe cu Marseille, ne indică faptul că avem șanse mari să vedem un nou joc spectaculos între cele două. Iar asta se traduce în goluri de ambele părți, pronostic care are o cotă interesantă.

PUNCTE CHEIE:

  • Monaco a înscris în precedentele 15 întâlniri cu Marseille și are 37 de goluri marcate în jocurile cu pricina, deci 2,5 pe meci;
  • Monegaștii au șapte meciuri la rând în care au marcat în Ligue 1 și un total de 15 reușite în acest interval;
  • Oaspeții au câștigat patru meciuri din ultimele cinci (înfrângere în ultima etapă la Lille) și au un golaveraj de 13-4 în intervalul amintit;
  • Marseille a înscris în precedentele opt jocuri din campionat și au un total de 13 goluri în această perioadă. Cinci dintre jocuri s-au terminat GG;
  • Gazdele au câștigat ultimele cinci meciuri din campionat și au un golaveraj de 10-2 în această perioadă;
  • Ultimele opt confruntări directe s-au terminat cu ambele printre marcatoare, iar șapte dintre ele au fost GG3+ (golaveraj 22-15 pentru Monaco și o medie de 4,6 goluri pe meci);
  • Zece din cele mai recente 12 confruntări directe au fost GG3+;