Meniu

Petrolul Ploiești - FC U Craiova

Craiova atacă Petrolul cu preparatorul fizic drept antrenor

Derby-ul etapei a 9-a din Liga a 2-a se dispută pe stadionul “Ilie Oană” din Ploiești. FC U Craiova, liderul, se deplasează în Prahova pentru a înfrunta Petrolul, o echipă încă în căutări. Ne așteptăm la un meci cu multe goluri, mai ales că oltenii au cam obișnuit cu partidele în care se marchează de ambele părți.

E greu uneori să înțelegi ce se întâmplă cu echipa lui Adrian Mititelu, dar uneori poate e cazul doar să te bucuri de fotbalul pe care FC U îl produce. În urmă cu două săptămâni și jumătate, după ce Craiova distrusese pe Rapid cu 5-0 și stătea neînvinsă pe primul loc, o știre seacă de pe site-ul oltenilor anunța că antrenorul Nicolo Napoli s-a despărțit de echipă.

Viorel Moldovan are o misiune delicată la Petrolul

Vestea era cu atât mai șocantă în contextul victoriei cu principala urmăritoare de până atunci, dar se pare că hotărârea era luată dinaintea derby-ului cu giuleștenii. Ba mai mult, cel care a făcut pregătirea tehnico-tactică a fost preparatorul fizic Dan Vasilică, cel care fusese adus la echipă de Eugen Trică, tehnicianul care a promovat trupa alb-albastră din Liga a 3-a.

Omologul lui Vasilică la meciul de duminică de la Ploiești este un nume mare al fotbalului românesc: Viorel Moldovan. Fostul mare atacant mai are o promovare în Liga 1 la activ, cu Chindia Târgoviște, dar misiunea pe care o are acum de îndeplinit e mult mai dificilă.

În primul rând deoarece în vară s-au adus jucători cu duiumul, mai exact 16, lucru care face ca Petrolul să sufere serios la capitolul omogenitate. Apoi, presiunea pe care suporterii o pun la Ploiești, chiar și în lipsa meciurilor cu spectatori, este uriașă și de multe ori nocivă în ultimii ani. În plus, concurența din actuala ligă secundă este mare. Au simțit-o pe pielea lor și lupii, care au pierdut acasă atât cu Farul (1-2), cât și cu Dunărea Călărași (0-1), două echipe care visează la promovare, dar momentan se mulțumesc cu un loc în prima jumătate a clasamentului.

Tocmai de aceea, duminică ne așteptăm la un meci în care deschiderea Craiovei către fotbal ofensiv să o inspire și pe adversară și astfel să avem parte de goluri de ambele părți. În privința câștigătoare, e greu de făcut o previziune, dar conform istoricului, pare că echipa olteană nu va pierde.

KEY POINTS:

  • FC U Craiova nu a pierdut niciun meci în acest sezon și are, cu tot cu jocurile din Cupa României, șase victorii și trei remize (golaveraj 26-10, adică o medie de patru goluri pe meci)
  • Oltenii au două victorii și două egaluri în cele patru deplasări efectuate în acest sezon, marcând în fiecare din ele (golaveraj 12-6, deci 4,5 goluri pe meci)
  • Craiova e pe primul loc în clasamentul Ligii a 2-a, cu 17 puncte din șapte etape și un golaveraj de 21-9
  • Ploieștenii au patru victorii, un egal și două eșecuri în actualul sezon al Ligii a 2-a și un golaveraj de 15-6
  • Petrolul a câștigat doar un joc din ultimele șase programate pe teren propriu în liga secundă, interval în care are trei înfrângeri și două remize (golaveraj 7-5 în acest timp)
  • Șapte dintre cele nouă meciuri ale Craiovei s-au terminat GG (cinci dintre ele GG3+). De partea cealaltă, Petrolul a bifat GG-ul în cinci din opt jocuri