Meniu

23 Decembrie. Slavia doboară rivala din Plzen

REUȘEȘTE SLAVIA O NOUĂ VICTORIE LA PLZEN?

Slavia Praga a pus stăpânire pe campionatul din Cehia în ultimii ani și, sezonul trecut, a reușit chiar să câștige după mulți ani la Plzen, cea care i-a devenit rivală în perioada recentă. Viktoria are un sezon chiar mai oscilant decât în trecut, iar șansele ca echipa lui Nicolae Stanciu să obțină o nouă victorie în cea mai grea deplasare a anului sunt mari.

În ultimele zece sezoane, trupa din Plzen a reușit să termine de nouă ori pe primele două poziții. Marele trofeu l-a câștigat de cinci ori, în timp ce în patru dintre ocazii a ocupat poziția secundă pe podium. Totuși, de trei ori în ultimii patru ani, Slavia a fost cea care a reușit să ia titlul, asta după ce opt ani a fost secetă totală la alb-roși, care nu au mai urcat nici măcar în Top 3 pe parcursul acestei perioade.

Slavia, favorită pentru a face tripla

În privința luptei la titlu, zarurile par a fi aruncate în acest moment, pentru că Slavia, care are un avantaj de 5 puncte față de principala urmăritoare, Sparta Praga, pare să aibă un avantaj îndestulător. Viktoria, mai ales, se află pe poziția a 5-a, la 12 puncte de lider, care mai are și un meci mai puțin disputat. În cote, la această oră, meciul Slavia – Plzen pleacă de la scorul 1.05 – 75.00!

Și e de ce situația stă în acest mod, pentru că forma recentă din acest sezon nu prea îi dă șanse multe Viktoriei. Echipa gazdă de miercuri a câștigat doar un joc din ultimele șase, 7-0 cu Teplice, dar în rest a pierdut de patru ori, inclusiv 0-4 în ultima etapă cu Slovako.

Slavia, în schimb, are opt victorii și două egaluri, a câștigat derby-ul cu Sparta, 3-0 în deplasare, iar în ultimele trei meciuri pe teren străin are un golaveraj de 10-0. De fapt, campioana are un singur egal în cele 5 deplasări, 1-1 la Pardubice, iar în cele cinci partide a marcat de 17 ori și a primit gol doar o dată și pare mare favorită la câștigarea celui de-al treilea titlu consecutiv.

Ne așteptăm deci ca favorita să câștige meciul de la Plzen, mai ales că în ultimii ani rivalitatea a fost mare, iar meciuri porneau în general de pe poziții mult mai echilibrate. Acum, Slavia are o șansă mare la cele trei puncte, iar noi să facem un profit interesant cu acea cotă de 2.00 pe care ne-o oferă.

PUNCTE CHEIE:

  • Slavia e neînvinsă în ultimele patru confruntări directe, trei dintre care sunt victorii. În această perioadă golaverajul este 5-1;
  • Echipa lui Stanciu are nouă victorii, un egal și o înfrângere (la Leverkusen) în ultimele 11 meciuri;
  • Slavia a câștigat în toamna lui 2019 la Plzen după o pauză de șase ani, interval în care gazdele au strâns cinci victorii și un egal;