Meniu

16 Decembrie. Iași continuă seria fără victorie, dar nu pierde cu Clinceni

REUȘESC ILFOVENII O NOUĂ VICTORIE CONTRA IAȘIULUI?

Academica Clinceni este la ora scrierii acestui text cea mai în formă echipă din Liga 1. Și nu e doar o părere, ci o afirmație certificată de cifre. Echipa lui Ilie Poenaru se deplasează miercuri la Iași, acolo unde dă peste o Poli Iași în genunchi, iar cota pentru victoria ilfovenilor pare prea mare ca să o ratăm.

Nu și-ar fi imaginat nimeni la începutul actualului sezon al Ligii 1 că una din echipele cu mari șanse la play-off va fi Academica Clinceni, dar acest lucru devine pe meci ce trece o certitudine. Ilfovenii au construit frumos în jurul scheletului care s-a format în stagiunea precedentă, iar adiția unor jucători precum Raul Rusescu, Cristi Tănase sau Florin Gardoș a revoluționat și la nivel spiritual o echipă și așa bine închegată.

Nouă meciuri din 11 fără gol primit

Principala armă a celor de la Clinceni este organizarea defensivă, care le-a lipsit de multe ori în sezonul trecut. În prima lor apariție pe prima scenă din România, Academica a primit 68 de goluri în 40 de meciuri, cel mai prost bilanț din întregul campionat. Chiar și în aceste condiții, 11 din cele partide au fost terminate de ilfoveni fără gol primit, iar din cele 11 victorii, șapte au venit la zero (de șase ori 1-0 și o dată 3-0). În plus, din cele zece remize, patru au fost 0-0.

În actuala stagiune, Academica s-a calibrat pe faza de apărare și a devenit cea mai impresionantă echipă a Ligii 1 din acest punct de vedere. Din toate cele 16 echipe, trupa lui Ilie Poenaru are cele mai multe meciuri fără gol primit, nouă din 13, asta după ce în primele două etape încasase deja patru goluri în două jocuri.

Singurele echipe care au marcat împotriva Clinceniului sunt CFR Cluj (1-2), Hermannstadt (2-2), FCSB (0-2) și Voluntari (3-3). În rest, are trei egaluri albe cu Botoșani, UTA și Chindia și șase victorii la zero, cu adversari precum Craiova, Viitorul, Sepsi sau Gaz Metan.

Pancu a scăpat frâiele la Iași

Adversara de miercuri a celor de la Clinceni nu arată deloc bine în ultima vreme, asta după ce la începutul campionatului a dat semne că la Iași se construiește ceva trainic. Poli a avut un start cel puțin decent, cu trei victorii în primele cinci etape: 1-0 cu Chindia, 3-2 la Arad și 5-2 cu un FCSB care suferea din cauza infectărilor cu Covid.

E drept în între acestea se strecuraseră și două înfrângeri la scor, 1-4 acasă cu Gaz Metan și 0-4 la Botoșani, dar aceste rezultate puteau fi niște accidente ale lipsei de omogenitate. Nu a fost așa, pentru că în următoarele opt partide, ieșenii nu au mai câștigat decât un punct: 1-1 cu FC Argeș. În rest, șapte înfrângeri din care cinci fără să marcheze gol.

Apatia ofensivă a celor de la Poli poate fi pusă și pe seama conflictului pe care Daniel Pancu l-a avut cu golgheterul Andrei Cristea. Fotbalistul a fost lăsat inclusiv în afara lotului și, chiar dacă înaintea acestui meci antrenorul a apărut braț la braț cu veteranul la conferința de presă, atmosfera e alterată în vestiarul ieșean.

În aceste condiții, este greu să dai șanse prea mari gazdelor în confruntarea de miercuri, mai ales că cei de la Clinceni au arătat cu echipe mai importante că este greu să ia gol. Pentru că și cota pentru “2 solist” este una extrem de atrăgătoare, merită să aruncăm un ochi peste acest pronostic.

PUNCTE CHEIE:

  • Poli Iași are șapte înfrângeri și un egal în ultimele opt etape din Liga 1. În cinci dintre acestea nu a reușit să marcheze, iar golaverajul este jalnic: 3-23!
  • Gazdele au trei înfrângeri și un egal în precedentele patru jocuri disputate acasă în Liga 1. Ultima victorie a venit în septembrie, când au învins o echipă decimată de Covid a FCSB-ului;
  • Clinceni este neînvinsă în cele șase deplasări efectuate în acest sezon al Ligii 1, iar în patru din ultimele cinci meciuri afară nu a primit gol;
  • Ilfovenii au cinci victorii (toate la zero!) și un egal în precedentele șase partide de Liga 1. Golaverajul în acest interval este 10-3;
  • Ultimele trei meciuri directe au fost câștigate fără gol primit de către Clinceni (golaveraj 5-0).