Meniu

Real Madrid – Inter Milano

Riscă madrilenii eliminarea din competiție sau îi vor grăbi sfârșitul lui Conte?

Derby-ul etapei a 3-a a Ligii Campionilor de pe Santiago Bernabeu are mize nenumărate. Real Madrid e nevoită să câștige după ce a obținut doar un punct în două etape, în timp ce Antonio Conte are nevoie de un succes pentru a-și securiza postul. Cu Lukaku printre posibilii atenți, milanezii au o misiune extrem de grea.

Este pentru a doua oară la rând când Real Madrid nu câștigă nici măcar unul din cele două meciuri de deschidere ale fazei grupelor în Liga Campionilor. Până la ediția precedentă, campioana Spaniei strânsese 23 de sezoane la rând cu măcar un succes în primele două partide ale competiției.

Benzema e lângă Messi și Giggs

Zinedine Zidane trage speranțe totuși că această serie nefericită se va sfârși odată cu partida de marți seara împotriva lui Inter Milano. Francezul are mai multe argumente în această discuție primul fiind conaționalul Karim Benzema.

După ce a produs doar două goluri în primele șase partide ale sezonului (o pasă decisivă cu Betis și o reușită personală cu Levante), atacantul de 32 de ani s-a dezlănțuit în ultimele trei partide. A mai oferit un assist cu rivala FC Barcelona, apoi a înscris la Monchengladbach, în Ligă, pentru ca în weekend, cu Huesca, să bifeze o “dublă” și o nouă pasă de gol.

Odată cu golul înscris în poarta nemților de la Gladbach, Benzema a devenit abia al treilea jucător care marchează în 16 sezoane diferite ale Ligii Campionilor, alături de Lionel Messi și Ryan Giggs.

Dar forma atacantului nu e singura veste bună pentru Zidane. Eden Hazard a revenit cu gol după accidentare și, conform presei spaniole, colegii săi de la Real spun despre belgian că arată o atitudine mult schimbată în bine după revenirea la antrenamentele normale.

Lukaku e în dubii, dar revine Skriniar

Dacă Real Madrid nu îi va folosi aproape sigur pe Carvajal, Odegaard, Nacho și Odriozola, Inter are și ea emoțiile ei cu accidentați. Stefano Sensi va lipsi cu siguranță, în timp ce Romelu Lukaku, Alexis Sanchez și Milan Skriniar sunt incerți.

Fundașul central slovac a primit în sfârșit binecuvântarea medicilor pentru a se antrena în urma absenței cauzată de infectarea cu Covid, dar șansele ca el să apară pe teren după ce 14 zile s-a antrenat singur sunt minime. Pentru chilian, lucrurile nu sunt f clar și este posibil să apară în atac alături de Lautaro Martinez.

Bătăile cele mai mari pe care Antonio Conte le are sunt cele cu Romelu Lukaku. Belgianul a marcat șapte goluri în tot atâtea meciuri jucate în tricoul lui Inter în actualul sezon și e piesa de rezistență a atacului milanez. Acesta are șanse mici să joace pe Bernabeu, ceea ce ar reprezenta o lovitură serioasă pentru eficacitatea oaspeților.

Oricum, Real pornește drept favorită datorită istoricului recent și al faptului că joacă acasă. Ochii sunt ațintiți în special pe Eden Hazard, care caută primul gol în tricoul alb al madrilenilor în Liga Campionilor.

KEY POINTS:

  • Real Madrid are patru meciuri consecutive fără victorie în Champions League, din care trei sunt înfrângeri (golaveraj 6-9 în acest interval, cu toate partidele terminându-se GG3+)
  • Inter are o singură victorie în ultimele șase meciuri, patru dintre acestea terminându-se la egalitate, inclusiv cele două din Liga Campionilor (8-7 este golaverajul în acest interval)
  • Italienii au pierdut 15 din cele 20 de deplasări în Spania din cupele europene și opt din cele 10 în Liga Campionilor
  • Real Madrid a câștigat opt din precedentele nouă jocuri contra echipelor din Italia, cu excepția unui joc cu Juventus din primăvara lui 2018 (1-3)