Meniu

VICTORIE CATEGORICĂ PENTRU REAL

Real Madrid va încerca să obțină două victorii consecutive în debutul sezonului 2022-23 din La Liga, în deplasarea de sâmbătă seară de la Celta Vigo. Los Blancos și-au început apărarea titlului cu o victorie cu 2-1 în fața nou-promovatei Almeria în runda inaugurală, în timp ce Celta Vigo a trebuit să se mulțumească cu o remiză, 2-2 contra lui Espanyol, după ce în minutul 70 avea un avans de două goluri.

CELTA A FOST FOARTE ACTIVĂ PE PERIOADA VERII

Celta a terminat pe locul 17 în sezoanele 2018-19 și 2019-20, dar nu a mai simțit fiorii retrogradării în ultimele două campanii, ocupând poziția a opta, respectiv a 11-a, iar echipa va miza pentru a se apropia de pozițiile europene în 2022-23.

Pentru acest obiectiv, la echipă au fost aduși în fereastra de transfeuri nume precum Williot Swedberg (sosit de la Hammarby), Luca de la Torre (Heracles), Carles Perez (AS Roma), Oscar Mingueza (Barcelona), Unai Nunez (Ath. Bilbao), Agustin Marchesin (FC Porto), Goncalo Paciencia (Frankfurt) și Oscar Rodriguez (Sevilla), dar au existat și o serie de plecări, astfel că echipa are un aspect proaspăt în acest sezon.

Gonacalo Paciencia a reușit chiar să își treacă numele pe lista marcatorilor în meciul cu Espanyol din prima etapă (alături de Iago Aspas), dar golurile lui Edu Exposito (min 73) și Joselu (din penalty în al optulea minut de prelungiri) au făcut ca echipa pregătită de Eduardo Coudet să se mulțumească cu un singur punct.

Celta a pierdut fiecare dintre ultimele patru meciuri disputate în La Liga cu Real Madrid, în timp ce nu i-a mai învins pe Los Blancos în prima ligă spaniolă din mai 2014, ceea ce este un indiciu al dimensiunii sarcinii lor în acest meci.

REALUL VREA SĂ PĂSTREZE TROFEUL

Real Madrid nu a prestat chiar cel mai bun joc al său în weekendul inaugural al noului sezon din La Liga, fiind condusă în minutul șase al confruntării cu Almeria, grație unui gol marcat de Largie Ramazani. Lucas Vazquez a reușit însă să egaleze în minutul 61, înainte ca David Alaba să reușească golul victoriei în minutul 75, asigurând astfel campionilor că își vor deschide apărarea titlului cu o victorie.

Echipa lui Carlo Ancelotti, care a câștigat Liga Campionilor și La Liga în sezonul trecut, are deja o medalie în vitrină și în acest sezon, învingând-o pe Eintracht Frankfurt, deținătoarea Europa League, în Supercupa UEFA, săptămâna trecută.

La Bernabeu au mai fost făcute doar două achiziții în această vară, Antonio Rudiger (venit de la Chelsea) și Aurelien Tchouameni (de la AS Monaco), iar Los Blancos continuă să insiste că lotul lor este complet în acest moment.

Totuși, Casemiro este în prezent puternic legat de un transfer la Manchester United, ceea ce ar putea duce la sosirea unui nou mijlocaș înainte de termenul limită, în timp ce nu ar fi o surpriză să vedem un atacant central de rezervă să se alăture clubului în următoarele două săptămâni (Armado Brajo de la Chelsea fiind cel mai vehiculat nume).

PUNCTE CHEIE:

  • Realul s-a impus în 8 din ultimele 9 întâlniri directe, marcând de fiecare dată minim două goluri (de altfel, ultima partidă în care Los Blancos nu au punctat de minim două ori contra Celtei a avut loc în 2017);
  • Madrilenii au un start bun de sezon, câștigând meciul inaugural din LaLiga și Super Cupa Europei;
  • Realul are 14 victorii în ultimele 20 de deplasări de campionat, fiind cea mai solidă echipă a Spaniei pe teren străin;
  • În sezonul trecut, din cele 8 dueluri contra primelor 4 clasate, Celta a obținut doar două puncte (două remize și 6 înfrângeri). Cel mai prost bilanț l-a avut chiar pe teren propriu, unde a fost învinsă de 6 ori și a remizat de alte 3 contra primelor 9 clasate.