
2 Iunie, la 21:45. România pierde în premieră cu Georgia
România joacă miercuri seară, de la ora 21:45, un meci amical contra naționalei Georgiei. Gruzinii au fost la un pas de calificarea la Euro, dar până la urmă au fost eliminați de Macedonia, astfel că provocarea pentru tricolorii lui Rădoi este destul de mare.
În timp ce 24 de echipe de pe Bătrânul Continent se pregătesc asiduu de turneul final al Euro 2020, România este doar sparring partner. În primul meci amical al acestei vacanțe, selecționata pregătită de Mirel Rădoi va înfrunta la Ploiești, pe “Ilie Oană”, reprezentativa Georgiei, locul 91 în cea mai recentă clasificare a FIFA.
Pentru România urmează Anglia
Primul meci este cel în care Rădoi își va permite să experimenteze mai mult, mai ales că în lotul convocat sunt și destule nume mai puțin obișnuite cu aerul echipei naționale. Pe lista fotbaliștilor în cauză se află portarii Andrei Vlad și Florin Iacob, fundașii Tiberiu Căpușă și Deian Sorescu sau mijlocașii Olimpiu Moruțan, Darius Olaru și Adrian Păun. În plus, Constantin Budescu, Denis Alibec sau Andrei Ivan revin printre tricolori.
Dacă Georgia este un adversar mult inferior nouă, cel puțin pe hârtie, nu același lucru se poate spune despre Anglia, cea pe care România o va întâlni duminică la Middlesrbough. Una dintre favoritele la câștigarea Europeanului din această vară, formația pregătită de Gareth Southgate are în componență jucători de zeci de milioane. Finala Ligii Campionilor disputată de Chelsea și Manchester City ar trebui să servească drept reper în acest sens pentru nivelul fotbalului englez.
Georgia e lipsită de nume mari
De partea cealaltă, Georgia vine fără mari pretenții la Ploiești, mai ales că forma recentă nu o recomandă pentru un rezultat pozitiv. Gruzinii au fost totuși foarte aproape de a fi prezenți în această vară la București în calitate oficială, deoarece au jucat finala barajului de calificare cu Macedonia. Goran Pandev a înscris însă unicul gol al partidei care le-a dat șansa galben-roșiilor să obțină biletele pentru primul lor turneu final.
Pregătită de celebrul Willy Sagnol, naționala Georgiei nu mai are niciun fotbalist de referință în componență. Cu doar 6 jucători proveniți din campionatul intern, viitoarea adversară a României a strâns fotbaliști de prin toată Europa. 3 joacă în Ungaria, la Ferencvaros, MOL și Ujpest, tot atâția vin din prima ligă a Rusiei, de la Rubin Kazan, Arsenal Tula și Ufa, în timp ce Spania, Turcia, Austria, Polonia și Cipru furnizează câte doi fotbaliști în selecționata lui Sagnol.
Tocmai pentru că nu pare să fie cazul să ne speriem, cota de 1.50 pe care o victorie a României a primit-o pare destul de consistentă. Din acest motiv, pronosticul de ‘1 solist’ este și pe placul nostru.
PUNCE CHEIE:
- România a câștigat două din ultimele 3 meciuri disputate pe teren propriu, excepție făcând duelul cu Germania, pierdut de tricolori cu 0-1;
- În ultima vreme, ofensiva României s-a descurcat destul de bine, cele 11 goluri marcate în ultimele 5 meciuri fiind mărturie în acest sens;
- Confruntările directe au fost tranșate mai mereu de România, care e neînvinsă în 5 întâlniri cu Georgia, 4 dintre care sunt victorii, inclusiv ultimele 3;
- Georgia nu are nicio victorie în precedentele 8 partide, iar în 4 din cele mai recente 6 a pierdut.