27 Februarie. Barcelona câștigă la Sevilla.
VEDEM UN NOU MECI SOLID AL SEVILLEI CONTRA BARCELONEI?
FC Sevilla este cea mai în formă echipă din ultimele etape ale La Liga, palmaresul andaluzilor fiind impresionant în această perioadă. Echipa lui Lopetegui urmează a primi vizita Barcelonei, care încă nu a uitat confruntarea din urmă cu nici trei săptămâni desfășurată în Cupa Regelui, iar catalanii nu par a avea forța necesară unei victorii.
Parcursul nefast al celor de la Atletico Madrid din ultimele săptămâni a resuscitat cursa pentru titlu în Spania, mai ales că urmăritoarele s-au apropiat serios de echipa lui Diego Simeone. Plutonul urmăritor este format din Real Madrid, FC Barcelona și FC Sevilla, iar ultimele două din această listă urmează să se întâlnească în acest weekend.
Messi ține în viață Barca
De aproape un an încoace, FC Barcelona este pictată în culori sumbre. În primul rând din cauza rezultatelor, care sunt sub standardele pe care echipa catalană le-a impus în ultimii 10 ani, dar în special din pricina situației lui Leo Messi. Legendarul argentinian a forțat vara trecută plecarea din Catalunya, dar cum nu a reușit să ajungă la un acord cu șefii clubului, așteaptă finalul acestui sezon pentru a părăsi corabia după 22 de ani de mariaj.
Toată telenovela creată în jurul acestei situații nu avea cum să nu îl afecteze pe fotbalistul de 33 de ani, dar acesta și-a revenit ușor-ușor, iar în 2021 aproape că a cărat echipa în spate, așa cum o făcea în vremurile cu adevărat bune. Dovadă stau ultimele 10 meciuri de campionat în care a jucat, în care a reușit să aibă o contribuție decisivă fără excepție. În acest interval, Barcelona a rămas neînvinsă, iar Messi a bifat 13 goluri și 3 pase de gol, reușind astfel să-l întreacă în fruntea clasamentului golgheterilor pe prietenul Luis Suarez.
Sub comanda din teren a lui Leo, Barcelona a reușit să-și reclădească traseul din La Liga. După ce în primele 10 etape obținuse doar 4 victorii și pierduse de tot atâtea ori, echipa catalană vine acum după o serie de 11 victorii și 3 egaluri. E drept, vorbim aici doar de campionat, pentru că în celelalte competiții lucrurile stau dezastruos. Supercupa au pierdut-o în prelungiri cu Bilbao, în Liga Campionilor au fost umiliți acasă în tur de PSG (1-4), iar în Cupa Spaniei au pierdut prima manșă chiar la Sevilla!
Sevilla a găsit în Cupă cheia victoriei cu Barcelona
Câștigătoarea Europa League reușește să facă un sezon excelent și pare într-un mic progres față de ediția trecută. Chiar dacă a pierdut turul cu Borussia Dortmund în Liga Campionilor (2-3 acasă), Sevilla se descurcă excelent în campionat și este la același nivel cu granzii Barcelona și Real Madrid. În plus, în ultima perioadă nici nu a mai primit gol, iar Bono, portarul alb-roșiilor, nu a mai scos mingea din plasă în campionat de 528 de minute!
Mai ales pe Sanchez Pizjuan, Sevilla se descurcă excelent, mai ales împotriva echipelor din partea superioară a clasamentului. Singura echipă din topul La Liga care a reușit să-i ia puncte a fost Real Madrid, care a reușit să câștige (1-0) după un meci dominat autoritar de gazde. Sevilla a câștigat inclusiv cu FC Barcelona, 2-0 în turul din sferturile Cupei Spaniei, aceasta fiind a doua victorie consecutivă în această competiție pe care o reușește în meciurile de acasă contra catalanilor.
Există, astfel, destule argumente pentru care să ne așteptăm ca Barcelona să se încurce. Cota pentru 1X, care variază undeva în zona lui 1.70, este prea mare pentru a nu profita de ea, mai ales că o zi mai slabă a lui Messi ar fi ca o adevărată condamnare pentru echipa sa.
PUNCTE CHEIE:
- Sevilla are 6 victorii la rând în campionat, ultimele 5 fără gol primit. În această perioadă, a strâns un golaveraj de 13-1;
- Andaluzii au 5 câștigat precedentele 5 jocuri disputate acasă în La Liga, 4 dintre ele fără să fi primit gol, iar golaverajul acumulat în intervalul cu pricina este 12-2;
- 9 victorii are echipa lui Lopetegui în precedentele 10 meciuri, 8 dintre ele la zero, singurul pas greșit fiind cel cu Borussia, din Liga Campionilor;
- Barcelona are doar două victorii în cele mai recente 5 partide, împotriva modestelor Alaves și Elche, iar apărarea catalană a cedat de 8 ori în perioada aceasta;
- Oaspeții au obținut un singur punct în cele 3 partide jucate contra echipelor din Top 4, contra cărora a acumulat un golaveraj de 2-5;
- Sevilla a câștigat ultima confruntare directă și nu a pierdut în ultimele 3 astfel de întâlniri.