
30 Aprilie, la 22:00. Continuă Leicester marșul către Ligă?
Leicester este una dintre favoritele la Liga Campionilor în Anglia, dar ‘vulpile’ lui Brendan Rodgers mai au câțiva pași de făcut. Următorul este deplasarea la Southampton, o echipă care s-a stins după un început foarte bun de campionat. Aflată acum în a doua jumătate de clasament în Premier League, formația din sudul Marii Britanii pornește cu a doua șansă vineri seara.
Lucrurile încep să se limpezească și în privința participantelor în Champions League din partea Angliei, după ce în urmă cu câteva etape lucrurile erau total neclare. Dacă cele două trupe din Manchester sunt deja de ceva vreme sigure de prezența în competiția supremă europeană, celelalte două locuri au rămas mult timp sub semnul întrebării.
Leicester se teme de coșmarul din 2020
Fosta campioană din 2016 s-a reîntors în vârful Premier League în ultimii doi ani. Chiar dacă anul acesta prezența ‘vulpilor’ în Top 4 a fost aproape permanentă, emoțiile nu lipsesc până la îndeplinirea matematică a obiectivului. Și asta pentru că același lucru s-a întâmplat și anul trecut, când Leicester era pe locul 4 cu două etape înainte de final, dar înfrângeri cu Manchester United și Tottenham Hotspur au distrus visul frumos al echipei lui Brendan Rodgers.
În acest moment, Leicester se află pe locul 3, cu 62 de puncte, 4 peste Chelsea și 7 peste West Ham, locul 5, astfel că în cele 5 meciuri rămase de disputat trebuie să mai acumuleze cel mult 8 puncte pentru a fi oficial în Liga Campionilor. Totuși, siguranța în sânul lotului albaștrilor este alta în acest moment, lucru relevat de declarația recentă a lui Brendan Rodgers. Antrenorul 48 de ani a fost chestionat pe tema unei eventuale plecări la Tottenham, iar acesta a fost cât se poate de clar: “O s-o repet întruna. Sunt foarte, foarte fericit aici și o să rămân mulți ani la Leicester. Am un grup de jucători care mă iubește și cred că putem fi și mai buni împreună”.
Southampton s-a prăbușit
Pentru o echipă care a fost pe locul 4 în pragul sărbătorilor de iarnă, Southampton arată ireal de rău în acest moment. Ce s-a întâmplat cu ‘sfinții’ de atunci e greu de spus, dar cert este că dintr-o candidată la cupele europene, formația din sudul Angliei a ajuns în zona retrogradării.
După rezultate precum 1-0 cu Liverpool, 2-0 cu Everton sau 4-3 cu Aston Villa, au venit înfrângeri dure, care au culminat cu acel 0-9 în fața lui Manchester United. În ultimele runde, Southampton a pierdut inclusiv cu West Brom (0-3) sau Brighton (1-2), astfel că forma alb-roșilor este dezastruoasă.
Pentru că Leicester vrea să urce toți sacii în căruță cât mai repede, ne așteptăm la o motivație superioară a băieților lui Brendan Rodgers. Asta înseamnă că ‘2 solist’ este o opțiune plauzibilă, iar cota de aproape 2.00 face acest pariu chiar și mai ofertant.
PUNCTE CHEIE:
- În ultimele 11 deplasări din Premier League, Leicester a pierdut o singură dată. În acest timp, a obținut 6 victorii și 4 egaluri;
- ‘Vulpile’ sunt a treia echipă din Anglia în privința jocurilor din deplasare, acolo unde au pierdut doar de două ori în 16 etape. Cu 30 de goluri, au cel mai bun atac în acest segment de meciuri;
- Campioana din 2016 se descurcă excelent pe St. Mary’s din Southampton, acolo unde a câștigat ultimele 3 meciuri, al căror golaveraj este de 15-2;
- În ultimele 6 jocuri pe care le-a disputat acasă, Southampton a câștigat o singură dată. În acest timp, a pierdut de 4 ori și a acumulat un golaveraj de 7-11;
- Gazdele de vineri nu fac față echipelor din vârf. În 8 meciuri cu adversarele din Top 5, Southampton a pierdut de 5 ori și a remizat în celelalte 3 ocazii.