Meniu

ÎNFRÂNGERE MINCINOASĂ PENTRU FCSB

FCSB a ajuns la un pas de grupele Conference League, obiectivul principal al acestui început de sezon. Totușii, dacă în precedentele două tururi a avut parte de adversari facili, sorții nu i-au mai zâmbit și în finala play-off-ului, unde va da peste norvegienii de la Viking. Prezența fanilor în tribune s-a dovedit un avantaj uriaș pentru trupa bucureșteană, care la returul cu Dun Streda (câștigat cu 1-0) a adunat peste 40.000 de suporteri pe Arena Națională (și s-a situat în top 5 audiențe în preliminariile Conference League). Chiar dacă ambele tribune vor fi închise pentru meciul din această seară sunt de așteptat peste 30.000 de fani ai vice-campioanei.

FCSB, START EZITANT DE SEZON

Echipa patronată de George Becali a început mult sub așteptări actualul sezon - o înfrângere rușinoasă în Georgia (0-1 la Tbilisi) și un singur punct adunat în campionat în dubla cu U Cluj și Rapid. Înfrângerea cu Rapid i-a fost de altfel fatală lui Toni Petrea, care a fost înlocuit cu Nicolae Dică. Fostul atacant este încă neînvins (4 victorii și două remize în cele 6 meciuri disputate), dar echipa continuă să sufere - remize în campionat cu U Craiova 1948 și CS Mioveni și o victorie extrem de chinuită contra Chindiei Târgoviște (3-2) deși s-a aflat în superioritate numerică aproape tot meciul.

De altfel, FCSB suferă foarte mult în defensivă, primind gol în fiecare ultimele 7 meciuri din campionat. Aceleași probleme le-au dat fanilor emoții la returul cu Saburtalo, când gazdele s-au trezit egalate în minutul 78 după ce cu doar 10 minute înainte aveau un avans de două goluiri. Ofensiva și-a făcut însă din plin treaba, și cu alte două goluri marcate pe final i-a asigurat formației românești o calificare per totală meritată (chiar dacă meciul tur a fost unul al suferinței).

Pentru că returul din Norvegia va fi cu siguranță mai incomod (mai ales prin prisma lipsei suporterilor), FCSB-ul este obligată să facă tot posibilul pentru a-și crește șansele de calificare din această seară. Așadar, ne așteptăm ca Nicolae Dică să abordeze meciul ofensiv, ceea ce însă va crea și mai multe spații în defensivă.

VIKING A PRODUS DEJA O SURPRIZĂ

Dacă pe plan intern este aproape resemnată că va termina în afara podiumului (este la 8 puncte de locul 3 cu 12 etape rămase de jucat, în timp ce sezonul trecut a terminat pe locul 3 la doar 6 puncte de campioana Bodo/Glimt), Viking are șansa să ajungă în grupele unei competiții europene. Performanța ar fi cu atât mai notabilă cu cât de ani buni Viking nu mai este prezentă în fotbalul european (după o prezență în grupele Cupei Uefa în sezonul 2005-2006 a mai avut doar două prezențe în preliminarii - eliminată de Honka în 2008 respectiv de Aberdeen anul trecut).

Situația este mai bună totuși în acest moment deoarece fotbalul norvegian este clar în creștere (Bodo/Glimt este aproape de grupele Ligii Campionilor iar Molde are și ea o șansă bună să ajungă în grupele Conference League) iar Viking nu mai trebuie să se concentreze pe campionat, dar are avantajul meciurilor în picioare.

Chiar dacă Sparta Praga este într-o scădere clară de formă, reușita lui Viking (2-1 la general, fără înfrângere) rămâne notabilă, iar calificarea în detrimentul lui Sligo Rovers (după un categoric 5-1 în Norvegia) denotă că este un adversar de temut.

Așa cum este cazul în mai tot fotbalul norvegian, Viking este o echipă ofensivă și sunt șanse mari să nu accepte doar să fie doinată pe Arena Națională ci să caute goluri.

Per total, deoarece e destul de greu de spus cine va ieși victorios, mizăm pe un pariu pe goluri (ambele marchează și peste 2.5 goluri), pentru care avem o cotă de 2,15 la Superbet.

PUNCTE CHEIE:

  • Defensiva FCSB-ului continuă să dezamăgească crunt, echipa primind gol în fiecare din cele 5 meciuri de campionat. Mai mult, în ultima etapă, contra Chindiei, FCSB-iștii au încasat două goluri deși aveau superioritate numerică. Pe de altă parte, ofensiva reușește să își facă treaba, găsind drumul spre gol în fiecare din ultimele 6 partide;
  • 5 din ultimele 6 meciuri oficiale jucate de FCSB pe teren propriu au confirmat pariul GG;
  • Doar 3 partide din ultimele 16 ale lui Viking nu au adus goluri la ambele porți;
  • Viking a arătat foarte bine în acest sezon european, eliminând-o pe Sparta Praga (2-1 la general, fără înfrângere în dubla manșă) și asigurându-și fără emoții calificarea în dauna lui Sligo Rovers încă din primul tur (victorie cu 5-1, urmată ce-i drept de o înfrângere la limită);
  • La fel ca mai toate echipele norvegiene, Viking propune un joc ofensiv, ceea ce oferă multe spații inclusiv pentru echipa oponentă.