Meniu

Strasbourg – Rennes

ÎȘI REVIN OASPEȚII DUPĂ PRESTAȚIA BUNĂ CU CHELSEA?

Rennes nu traversează o perioadă prea bună de când a debutat în Liga Campionilor, dar ultima partidă, cea cu Chelsea, le-a dat speranțe. Vineri, locul 3 din sezonul trecut se deplasează pe terenul lui Strasbourg, una din cele mai slabe echipe din Ligue 1 și ne așteptăm să câștige.

Criza prelungită pe care Rennes o traversează se leagă, în mod evident, de șocul pe care o debutantă îl are atunci când simte aerul tare din Champions League. Aflată la prima participare, formația din nord-vestul Franței a mai câștigat un singur meci de când a intrat în hora echipelor mari de pe continent.

Au revenit puștii de milioane

În primele șapte etape ale acestui sezon de Ligue 1, Rennes nu pierduse niciodată și părea să fie din nou pe traseul care la finalul stagiunii trecute i-a adus acel izbăvitor loc 3 necesar participării în Liga Campionilor. Cu victorii la Saint Etienne (3-0) și acasă cu AS Monaco (2-1), trupa lui Eduardo Camavinga își anunța din nou prezența în lupta pentru primele locuri.

Însă începerea meciurilor din Europa a sleit-o pur și simplu de puteri pe revelația campioantului trecut din Franța. Este adevărat că și accidentările au jucat un rol important, pentru că jucători esențiali precum Rugani, Niang, Maouassa sau Camavinga au lipsit pentru mai multe jocuri.

Într-un interval de șapte meciuri (din care patru în Ligă), Rennes nu a mai obținut decât un singur succes, 2-1 acasă cu Brest. Ultima apariție pe teren i-a impulsionat însă pe bretoni, pentru că cel puțin pentru o repriză au reușit să subordoneze o echipă în formă a lui Chelsea. Cu Camavinga revenit printre titulari și cu Niang sau Faitout Maouassa introduși pe parcurs, Rennes a reușit să-i domine pe englezi și chiar să egaleze în minutul 85. Doar o neatenție pe final a făcut ca prețiosul punct să fie pierdut, dar măcar la nivel psihologic au văzut că se pot bate de la egal la egal cu cele mai importante echipe din Europa.

Strasbourg e ciuca bătăilor în Franța

Ranforsați din punct de vedere mental, elevii lui Julien Stephan atacă vineri cu altă încredere Ligue 1, mai ales că nici adversarul nu este unul de speriat. Strasbourg, pentru că despre ea vorbim, este cu siguranță o echipă ce se va lupta pentru salvarea de la retrogradare în acest sezon.

Gazdele de vineri au doar două succese în acest sezon, iar acasă nu au reușit să scoată puncte decât împotriva lui Dijon (1-0), adică singura echipă care se află pe o poziție inferioară lor în clasament. Cea mai mare problemă a alsacienilor este apărarea, cea mai slabă din campionat cu 23 de goluri primite în 11 meciuri.

Dat fiindcă Strasbourg se află pe ultimul loc în clasamentul meciurilor disputate pe propriul teren, nu este un moment mai bun pentru Rennes să își redreseze situația în Ligue 1. Tocmai de aceea, mizăm pe o victorie a favoriților, mai ales că bookmakerii au oferit o cotă extrem de generoasă pentru “2 solist” grație rezultatelor recente ale oapeților.

PUNCTE CHEIE:

  • Strasbourg a pierdut patru din cele cinci jocuri disputate pe teren propriu în acest sezon al Ligue 1, trei fără să marcheze. Singura victorie e cu “lanterna” Dijon. Golaverajul pe acest segment e 3-9
  • Gazdele de vineri au nouă înfrângeri în 11 etape din Ligue 1 și au cea mai slabă apărare din campionat (golaverajul lor este 13-23)
  • Rennes are cinci victorii în precedentele opt deplasări la Strasbourg, patru dintre ele fără gol primit. În acest interval, golaverajul este de 12-7 pentru oaspeții de vineri
  • Locul 3 din sezonul trecut a câștigat trei din ultimele patru confruntări directe. Golaverajul strâns pe parcursul acestor întâlniri este 7-5
  • Rennes are o singură înfrângere în deplasările interne din acest sezon, pe terenul lui PSG (0-3), și un golaveraj de 9-7