Meniu

15 Decembrie. Chelsea a pierdut al doilea meci consecutiv

ÎȘI REIAU LONDONEZII SERIA DE VICTORII?

Chelsea a pierdut în ultima etapă cu Everton, dar este mare favorită în deplasarea de marți de la Wolverhampton. Echipa lui Nuno Spirito Santo trece printr-o perioadă grea și, fără golgheterul Jimenez, va avea o misiune extrem de dificilă contra londonezilor.

Frank Lampard a reușit să închege un prim “11” după un început de sezon mai delicat, dar seria de meciuri fără înfrângere a lui Chelsea a luat sfârșit odată cu meciul din weekend de pe Goodison Park (0-1). Londonezii au pierdut primul meci în deplasare din acest sezon și au căzut până pe locul 5, deși, în cazul unei victorii, ar fi avut șansa să fie lider la finalul etapei a 12-a.

Mendy a comis-o cu Everton

Vara aceasta a fost extrem de agitată pe piața transferurilor pentru Chelsea. Echipa lui Lampard i-a adus pe bani mulți pe Timo Werner, Kai Havertz, Ben Chilwell sau Hakim Ziyech, dar cele mai bune achiziții ar putea fi chiar și cele mai ieftine. Thiago Silva nu l-a costat pe Roman Abramovich niciun ban, dar a devenit stâlpul apărării londoneze, iar Edouard Mendy, adus pentru doar 24 de milioane de euro (celelalte patru achiziții au costat între 40 și 80 de milioane) a fost fenomenal în poarta lui Chelsea în acest sezon.

Totuși, ca în cazul oricărui portar, orice greșeală e mai mereu decisivă, iar rândul lui Mendy să o comită a venit sâmbătă. Francezul a avut o ieșire total hazardată în fața lui Calvert-Lewin și l-a busculat pe golgheterul din Premier League în careu. A ieșit un penalty transformat de Sigurdsson și așa a zburat pe geam și invincibilitatea pe care Chelsea și-o păstra de la mijlocul lui septembrie.

Fără eșec în Liga Campionilor, acolo unde s-a calificat fără probleme de pe primul loc, trupa lui Lampard era și în campionat în plutonul fruntaș. Printre highlight-urile sezonului pentru Chelsea au fost victoriile cu Sevilla (4-0), Crystal Palace (4-0), Leeds (3-1) sau Krasnodar (4-0), dar și remizeze “albe” cu Manchester United sau Tottenham.

Wolves plânge după Jimenez

Pentru Wolverhampton, acest sezon nu este încă așa cum și-ar dori. În acest moment, “lupii” se află pe locul 13 și au nevoie disperată de puncte, numai că atacul nu funcționează așa cum și-ar dori. Dispariția lui Diego Jota, vândut la Liverpool, și accidentarea recentă a lui Raul Jimenez din meciul cu Arsenal (a fost lovit în cap de David Luiz și a fost nevoie să fie operat pentru ca viața să nu-i fie pusă în pericol).

După victoria cu “tunarii” (2-1), Wolves nu a mai reușit să marcheze în următoarele două meciuri, 0-4 cu Liverpool și 0-1 cu Aston Villa în weekend. Iar împotriva lui Chelsea, care are a doua defensivă din Premier League, va fi și mai greu să marcheze.

Tocmai de aceea, ne e greu să credem că un atac care a înscris doar 11 goluri în primele 12 etape va avea probleme contra lui Chelsea, iar londonezii au cu siguranță dorința de revanșă. Ne așteptăm astfel ca echipa lui Lampard să se impună după un meci destul de echilibrat.

PUNCTE CHEIE:

  • Chelsea are cinci victorii și un egal în precedentele șapte deplasări, în cinci dintre acestea terminând fără gol primit (golaverajul în perioada indicată e 15-2);
  • Londonezii nu au primit gol în opt din cele mai recente 13 meciuri disputate;
  • Echipa lui Lampard are cinci victorii, patru egaluri și o înfrângere în ultimele zece meciuri din Premier League;
  • Wolves are o singură victorie în precedentele cinci meciuri, timp în care a fost învinsă de trei ori, ultimele două meciuri reprezentând eșecuri la zero (golaveraj 3-8 în acest interval);
  • Chelsea are două victorii și un egal în precedentele confruntări directe cu Wolves (golaveraj 8-3 în intervalul indicat);
  • Londonezii au cinci victorii în ultimele șapte deplasări pe terenul lui Wolves, trei dintre acestea fără gol primit.