Meniu

Academie

Strategia Cornerelor

O strategie ce se poate dovedi profitabilă (și care poate fi combinată, de exemplu, cu strategia Easy Money) este dată de pariurile pe cornere. Un mare atu al acestei strategii este faptul că în general, favorita reușește să obțină mai multe cornere chiar și în meciurile în care nu se impune (pentru că atacă mai mult, își creează mai multe ocazii).

Pentru a putea aplica această strategie cu succes este important însă să verificăm câteva statistici:

  • câte cornere obține echipa pe care vrem să pariem (și în medie, dar și meci de meci, pentru că este posibil să obțină 15 cornere într-un meci iar în alte 2 doar câte 3 și tot ar avea o medie de 7 cornere);
  • câte cornere cedează echipa pe care o întâlnește (unele apărări evită mai ușor cornerul, altele le acordă cu lejeritate);
  • posesia echipei pe care vrem să mizăm;
  • câte atacuri periculoase și șuturi la poartă (cele mai importante sunt cele pe spațiul porții, dar au relevanță și cele care ratează ținta) are echipa pe care vrem să mizăm;
  • stilul de atac al formației pe care mizăm (atacă mai mult din flancuri și atunci cresc din nou șansele să avem cornere).

Pe baza acestor informații, putem decide nu doar dacă la un meci să mizăm pe cine are mai multe cornere, dar chiar care va fi diferența minimă de cornere între echipe (și să obținem astfel o cotă mai bună).Deoarece cotele pentru echipa favorită să obțină mai multe cornere sunt în general mici (1.1 - 1.3), este indicat să combinăm această strategie cu Easy Money.

De exemplu, ne putem propune să pornim de la 100 lei și după o serie de pariuri să ajungem la 200 lei.

  • Pariul 1: Mizăm cei 100 lei că Leicester va avea mai multe cornere în meciul cu West Ham (cotă 1.3). Deși Leicester a pierdut meciul (0-3), au reușit să obțină mai multe cornere. Deci pariul ar fi fost câștigător. Avem acum 130 lei.
  • Pariul 2: Mizăm cei 130 lei pe Aston Villa - Liverpool (cotă 1.15). Din nou, formația favorită a pierdut (7 -2 scor final), dar Liverpool a reușit să obțină mai multe cornere (scorul la cornere a fost chiar invers, 2 - 7). Soldul ne crește la 130 x 1.15 = 150 lei.
  • Pariul 3: Pariem cei 150 lei pe Bayern M. - Hertha (cotă 1.1). Bayern s-a impus la limită (4-3), dar a câștigat detașat duelul cornerelor (6 - 1). Vom avea acum 150 x 1.1 = 165 lei.
  • Pariul 4: Toți cei 165 lei se duc pe Levante - Real Madrid (cotă 1.20). Real are mai multe cornere, așa că banca noastră ajunge la 165 x 1.2 = 198 lei. În acest moment, revenim la pasul 1.
  • Spre deosebire de un pariu pe total cornere (unde chiar dacă mizăm Peste 7.5 sau Sub 11.5), pariul pe echipa favorită să obțină mai multe cornere este un pariu câștigător mai des (desigur, trebuie analizate echipele, așa cum am descris mai sus).

Pentru a paria mai informat, citește Dicționarul pariorului începător