Meniu

S-A TRAS LA SORȚI PROGRAMUL SUPERLIGII


PREMIILE SEZONULUI 2022 - 2023

Așa cum era de așteptat, cele mai importante premii pentru sezonul încheiat au luat drumul Constanței, unde echipa lui Hagi s-a încununat campioană.

Denis Alibec a fost desemnat Jucătorul Anului în SuperLiga, după un sezon în care a punctat de 14 ori și a pasat decisiv de 8 ori.

Cum era de așteptat, Gheorghe Hagi a luat trofeul pentru Antrenorul Anului, fiind capabil să mențină echipa montantă de-a lungul întregului sezon, plus să revină de două ori spectaculos contra FCSB-ului (meciuri care au decis practic campioana).

Cosmin Matei, mijlocașul celor de la Sepsi, a primit trofeul pentru Fair Play.

Echipa ideală a sezonului este dominată tot de fotbaliștii campioanei:

  • Portar: Aioani (Farul)
  • Fundași: Borza (Farul), Larie (Farul), Yuri (CFR) și Manea (CFR)
  • Mijlocași: Coman (FCSB), Băluță (Universitatea Craiova), Șut (FCSB), Deac (CFR)
  • Atacanți: Alibec (Farul), Dugandzic (Rapid).


PROGRAMUL COMPLET AL EDIȚIEI 2023 - 2024

Dinamo debutează cu meci greu la revenirea pe prima scenă fotbalistică, și va juca contra Universității Craiova, o echipă care păstrează pretenții de campioană. Un alt derby între olteni și bucureșteni are loc în prima rundă, între Craiova lui Mititelu și FCSB.

Etapa 1 (14 iulie), SuperLiga, ediția 2023-2024:

  • AFC Hermannstadt - Farul Constanța
  • CFR Cluj - Poli Iași
  • Oțelul Galați - UTA Arad
  • Dinamo București - Universitatea Craiova
  • U Craiova 1948 - FCSB
  • Rapid București - Sepsi
  • Petrolul Ploiești - Universitatea Cluj
  • FC Voluntari - FC Botoșani.
Trofeul Editiei 2023-2024 a Superligii


Etapa secundă aduce în prim-plan derby-ul autentic al României, partida dintre FCSB și Dinamo, în care echipa patronată de Becali va fi gazdă.

Etapa 2, SuperLiga, ediția 2023-2024:

  • Poli Iaşi – Hermannstadt
  • UTA Arad – CFR Cluj
  • Universitatea Craiova – Oţelul Galaţi
  • FCSB – Dinamo
  • Sepsi – U Craiova 1948
  • U Cluj – Rapid
  • FC Botoşani – Petrolul
  • Farul – FC Voluntari.


Runda a treia le pune față în față pe Universitatea Craiova și CFR Cluj, un duel ce s-a dovedit foarte echilibrat în stagiunea precedentă.

Etapa 3, SuperLiga, ediția 2023-2024:

  • Hermannstadt – UTA Arad
  • CFR Cluj – Universitatea Craiova
  • Oţelul Galaţi – FCSB
  • Dinamo – Sepsi
  • U Craiova 1948 – U Cluj
  • Rapid – FC Botoşani
  • Petrolul – FC Voluntari
  • Farul – Poli Iaşi.


În runda a patra se anunță din nou scântei pe Arena Naționala - FCSB primește vizita CFR-ului.

Etapa 4, SuperLiga, ediția 2023-2024:

  • Universitatea Craiova – Hermannstadt
  • FCSB – CFR Cluj
  • Sepsi – Oţelul Galaţi
  • U Cluj – Dinamo
  • FC Botoşani – FCU Craiova
  • FC Voluntari – Rapid
  • UTA Arad – Poli Iaşi
  • Petrolul – Farul


Runda cu numărul 5 promite spectacol măcar la nivelul tribunelor, în încleștarea dintre Rapid și Petrolul, două dintre formațiile cu cele mai frumoase galerii de pe prima scenă a fotbalului mioritic.

Etapa 5, SuperLiga, ediția 2023-2024:

  • Hermannstadt – FCSB
  • CFR Cluj – Sepsi
  • Oţelul Galaţi – U Cluj
  • Dinamo – FC Botoşani
  • U Craiova 1948 – FC Voluntari
  • Poli Iaşi – Universitatea Craiova
  • Rapid – Petrolul
  • Farul – UTA Arad


Tot în Giulești avem și cel mai tare duel din runda următoare, între Rapid și campioana en-titre, Farul.

Etapa 6, SuperLiga, ediția 2023-2024:

  • Sepsi – Hermannstadt
  • U Cluj – CFR Cluj
  • FC Botoşani – Oţelul Galaţi
  • FC Voluntari – Dinamo
  • FCSB – Poli Iaşi
  • Petrolul – U Craiova 1948
  • Universitatea Craiova – UTA Arad
  • Rapid – Farul


Greul continuă apoi pentru elevii lui Hagi, care revin la Constanța pentru a primi vizita Universității Craiova.

Etapa 7, SuperLiga, ediția 2023-2024:

  • Hermannstadt – U Cluj
  • CFR Cluj – FC Botoşani
  • Oţelul Galaţi – FC Voluntari
  • Poli Iaşi – Sepsi
  • Dinamo – Petrolul
  • UTA Arad – FCSB
  • U Craiova 1948 – Rapid
  • Farul – Universitatea Craiova


Giuleștiul se aprinde din nou în runda a opta, când pe stadionul din apropierea Gării de Nord vine Dinamo. Nici la câțiva kilometri depărtare, pe Arena Națională, lucrurile nu sunt mai liniștite, cu încleștarea dintre FCSB și Universitatea Craiova.

Etapa 8, SuperLiga, ediția 2023-2024:

  • FC Botoşani – Hermannstadt
  • FC Voluntari – CFR Cluj
  • U Cluj – Poli Iaşi
  • Petrolul – Oţelul Galaţi
  • Sepsi – UTA Arad
  • Rapid – Dinamo
  • FCSB – Universitatea Craiova
  • U Craiova 1948 – Farul


Mingea Oficiala a sezonului 2023- 2024 a Superligii

FCSB se deplasează apoi pe terenul unde a pierdut practic titlul - la Constanța.

Etapa 9, SuperLiga, ediția 2023-2024:

  • Hermannstadt – FC Voluntari
  • Poli Iaşi – FC Botoşani
  • CFR Cluj – Petrolul
  • UTA Arad – U Cluj
  • Oţelul Galaţi – Rapid
  • Universitatea Craiova – Sepsi
  • Dinamo – U Craiova 1948
  • Farul – FCSB.


Rapidul a nimerit aproape toate derby-urile pe teren propriu în tur, iar în runda cu numărul 10 primește vizita CFR-ului.

Etapa 10, SuperLiga, ediția 2023-2024:

  • Petrolul – Hermannstadt
  • FC Voluntari – Poli Iaşi
  • FC Botoşani – UTA Arad
  • Rapid – CFR Cluj
  • U Cluj – Universitatea Craiova
  • U Craiova 1948 – Oţelul Galaţi
  • Sepsi – FCSB
  • Dinamo – Farul


Runda cu numărul 11 nu pune pe masă nici un meci cu încărcătură adevărată.

Etapa 11, SuperLiga, ediția 2023-2024:

  • Hermannstadt – Rapid
  • Poli Iaşi – Petrolul
  • UTA Arad – FC Voluntari
  • Universitatea Craiova – FC Botoşani
  • CFR Cluj – U Craiova 1948
  • FCSB – U Cluj
  • Oţelul Galaţi – Dinamo
  • Farul – Sepsi


Lucrurile păstrează aceeași notă și în runda cu numărul 12, când singurul meci notabil se anunță cel dintre Dinamo și CFR Cluj.

Etapa 12, SuperLiga, ediția 2023-2024:

  • U Craiova 1948 – Hermannstadt
  • Rapid – Poli Iaşi
  • Petrolul – UTA Arad
  • FC Voluntari – Universitatea Craiova
  • FC Botoşani – FCSB
  • Dinamo – CFR Cluj
  • U Cluj – Sepsi
  • Oţelul Galaţi – Farul


Etapa 13, SuperLiga, ediția 2023-2024:

  • Hermannstadt – Dinamo
  • Poli Iaşi – U Craiova 1948
  • UTA Arad – Rapid
  • Universitatea Craiova – Petrolul
  • FCSB – FC Voluntari
  • Sepsi – FC Botoşani
  • CFR Cluj – Oţelul Galaţi
  • Farul – U Cluj


Abia în runda 14 avem anunțate alte două derby-uri: duelul dintre CFR Cluj și Farul (care se va juca în Ardeal) și, tot în Giulești, partida dintre Rapid și Univeristatea Craiova.

Etapa 14, SuperLiga, ediția 2023-2024:

  • Oţelul Galaţi – Hermannstadt
  • Dinamo – Poli Iaşi
  • U Craiova 1948 – UTA Arad
  • Rapid – Universitatea Craiova
  • Petrolul – FCSB
  • FC Voluntari – Sepsi
  • FC Botoşani – U Cluj
  • CFR Cluj – Farul.


Turul se încheie cu două partide de foc - derby-ul Olteniei, între Universitatea Craiova și Craiova lui Mititelu, plus derby-ul în care FCSB trebuie să își ia revanșa după umilința din ultima etapă, cu Rapid.

Etapa 15, SuperLiga, ediția 2023-2024:

  • Hermannstadt – CFR Cluj
  • Poli Iaşi – Oţelul Galaţi
  • UTA Arad – Dinamo
  • Universitatea Craiova – U Craiova 1948
  • FCSB – Rapid
  • Sepsi – Petrolul
  • U Cluj – FC Voluntari
  • Farul – FC Botoșani


STRUCTURA SEZONULUI 2023-2024 A SUPERLIGII

Așa cum deja ne-am obișnuit, vom avea un sezon regulat urmat de un sezon de play-off pentru stabilirea campioanei, respectiv un sezon de play-out pentru a stabili echipele care retrogradează.

La startul Supeligii avem 16 echipe care vor juca câte 30 de meciuri pentru a stabili ierarhia sezonului regulat. Primele 6 clasate vor accede în play-off, unde vor lupta pentru poziția fruntașă. Ultimele 10 se vor bate pentru a evita ultimele 4 poziții.


FAVORITE LA TITLU SUPERLIGA 2023 - 2024

Ca la aproape fiecare din ultimele ediții de Superligă, principalele favorite la câștigarea titlului sunt FCSB și CFR, ambele cotate de bookmakeri cu o cotă de 3,25.

Deținătoarea titlului, Farul, este cotată abia cu șansa a patra, iar un pariu de 100 lei pe echipa lui Gigă Hagi ne returnează 650 lei. Podiumul este completat de Universitatea Craiova, o eternă speranță, dacă ne uităm la pretențiile cu care a început fiecare din ultimele sezoane și modul în care le-a încheiat.

Ultima formație în care casele de pariuri își mai pun încrederea, cu șanse reale, este Rapid, care primește o cotă de aproape 10 la câștigarea unui nou trofeu după o pauză de peste 20 de ani.